Evaluarea Națională începe în 18 iunie, dar broșurile pentru admiterea în liceu sunt încă netipărite de Ministerul Educației
Educația românească fără speranță în timpul guvernării PSD!
Ultima Ora Social

Siguranța profesorilor și a elevilor, o obligație a autorităților locale

La momentul actual, săptămânal, în spațiul public apar informări cu privire la gradul ridicat de violență care se regăsește în școlile din România. Violența de orice tip, indiferent că este verbală sau fizică, a devenit o constantă în foarte multe unități școlare, iar amplitudinea fenomenului este accentuată și de lipsa unor măsuri concrete de combatere a acestor forme de agresivitate.

Cifrele statistice oficiale cu privire la violența din școli sunt înspăimântătoare și sunt cu mult mai mici decât situațiile care se petrec în realitatea obiectivă; conform statisticilor Ministerului Educației Naționale din ultimii ani, într-o singură zi sunt raportate aproximativ 75 de cazuri de violență în școli și în jur de 19000 într-un an. Totodată, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în ceea ce privește bullyingul, potrivit unui raport  al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Mai mult decât atât, abuzurile împotriva cadrelor didactice devin din ce în ce mai des întâlnite, fapt care evidențiază nevoia de măsuri concrete care să asigure protecția tuturor actorilor educaționali.

Un caz concret s-a întâmplat săptămâna trecută la Drobeta Turnu Severin, când un elev de 12 ani a fost înjunghiat de unul dintre colegii lui de clasă, cu un briceag, la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja”. Tot la începutul acestui an, un cadru didactic din Ploiești a fost înjunghiat pe holurile unității de învățământ chiar de un fost elev.

Pentru a rezolva problema violenței din școli, trebuie combătute cauzele care o generează, nu efectele. O soluție ar putea fi reprezentată de propunerea sindicatelor din învățământ care cer asimilarea cadrelor didacticelor statutului de funcționar public pentru a fi înăsprite astfel și pedepsele care vor fi aplicate în urma săvârșirii oricăror fapte violente. În același timp, indiferent de sancțiune, fenomenul violenței în școli nu va înceta dacă nu vom reuși să punem accentul pe prevenție, nu pe sancționare. Astfel, propun ca autoritățile publice locale să asigure paza unităților școlare, supraveghind și prevenind în același timp orice comportament care ar putea să genereze un potențial conflict sau vreo violență. – Cristina IURIȘNIȚI, deputat USR

O astfel de măsură, ar avea o serie de efecte benefice. În primul rând, combaterea violenței se va putea realiza mult mai eficient, de organe abilitate care să prevină și să combată acest fenomen. În subsidiar, o astfel de măsură, va scuti școala de alocarea unor sume de bani către firme de pază private care de foarte multe ori nu sunt pregătite să intervină optim în astfel de situații. Evident, sporirea pazei în școli va degreva profesorii de o serie de obligații de supraveghere pe timpul pauzelor și va spori gradul de încredere al tuturor actorilor educaționali din școală”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul USR Cristina Iurișniți.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.