Şi totuşi de ce a murit PS Gurie? Era vaccinat anticovid, dar iniţial nu se specificase acest lucru 1
Social Ultima Ora

Şi totuşi de ce a murit PS Gurie? Era vaccinat anticovid, dar iniţial nu se specificase acest lucru

Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, care a murit joi, în urma unui stop cardio-respirator, din cauza infectării cu SARS-CoV-2, era vaccinat anti-COVID, a precizat, joi seară, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Preasfinţitul era vaccinat. Din nefericire, s-a infectat şi a ajuns la spital într-o stare mai avansată a acestei perfide boli. Dumnezeu să odihnească sufletul bun şi nobil al acestui vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos!”, a transmis Bănescu, conform agerpres.ro.

Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, care urma să împlinească 53 de ani în luna decembrie a acestui an, a murit joi, la Deva, în urma unui stop cardio-respirator, înaltul prelat având plămânii afectaţi în proporţie de 85% din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

Decesul a survenit în timpul procedurilor de transfer la un elicopter care ar fi urmat să-l transporte la Spitalul judeţean din Târgu Mureş.

„A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.

Părintele episcop Gurie a fost internat pe 8 octombrie, la Spitalul Judeţean din Deva, fiind transferat ulterior la secţia ATI. Starea sa de sănătate s-a agravat în cursul acestei săptămâni, motiv pentru care a fost intubat în urmă cu câteva zile.

Trupul neînsufleţit va fi depus la Catedrala Episcopală din Deva.

Conform unor informaţii neoficiale apărute pe reţelele de socializare , unii au susţinut că PS Gurie făcuse o singură doză de vaccin, de la Johnson&Johnson, alţii că ar fi făcut a treia doză cu un alt vaccin.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.