Calendar creștin-ortodox, 16 februarie. Sfinții Mucenici Pamfil și Valentin

Pătimirea celor doisprezece Sfinți Mucenici: Pamfil preotul, Valentin diaconul, Pavel, Porfirie și ceilalți

Acești doisprezece mucenici din Cezareea Palestinei, s-au mutat la Domnul la anul 308, în urmă persecuțiilor din timpul domniei lui Dioclețian.

Pamfil, primul dintre ei, era preot al acestei cetăți. Se ocupă cu îndreptarea textului Noului Testament, curățîndu-l de greșelile diverșilor copiști. El însuși copia Sfânta Scriptură și o dădea celor care o doreau.

Cel de-a doilea a fost bătrânul diacon Valentin. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoștea pe de rost.

Cel de-al treilea, Pavel, în timpul unei persecuții anterioare fusese aruncat în foc pentru credință lui în Hristos.

Aceștia, după diferitele chinuri la care au fost supuși de către guvernatorul Urban, au stat în temniță timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian.

Alături de ei au fost întemnițați cinci frați, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în țară lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia.

La porțile Cezareei cei cinci au declarat că sunt creștini și au fost aduși în față judecății. Întrebați fiind  „care sunt numele voastre și din ce neam sunteți?”

– ei au răspuns: „Numele păgâne date de maică noastră noi le-am lepădat, și ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil și Daniil.” Întrebați fiind, „Care este patria voastră?” – ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus.”

Cei opt mărturisitori au fost scoși din temniță și decapitați, iar după ei a fost ucis și tânărul Porfirie, care a încercat să ingoape trupurile mucenicilor.

Pe Porfirie prigonitorii l-au îngropat de viu, că și pe Seleuc, care mai înainte fusese ofițer, și care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor.

Un tânăr oarecare din slugile lui Pamfil, anume Porfirie, care era de 18 ani, fiind foarte mult iubit de stăpânul sau prin curatia să, auzind de răspunsul de moarte ce s-a dat asupra sfinților mucenici, a strigat din popor: „Doresc că trupurile sfinților să se îngroape în pământ”.

Această cu mare glas strigând-o, a ieșit din mulțime și a stat înaintea ighemonului. Acesta, cercetând și aflând că este creștin, a poruncit că îndată să-l spânzure gol și să-l bată cumplit.

Și a bătut pe sfântul tânăr Porfirie atât de mult, încât tot trupul lui s-a zdrobit de răni și a căzut la pământ, încât se vedeau numai oasele goale și cele dinăuntru ale lui.

Iar el, într-un chin că acela, era că un stâlp sau piatră nesimtitoare, fără de glas, pentru că n-a arătat nerăbdare, n-a strigat, nici n-a gemut, ci tăcea că un zid. Pentru acest lucru tiranul mai mult se mania și cu cîrpe aspre de par a poruncit să-i frece rănile, apoi l-a osândit spre ardere.

Infigand un par și legând pe sfânt de dansul, a pus lemne împrejur și le-a aprins. Dar, când l-a împresurat focul, mucenicul a strigat cu glas mare, chemând în ajutor pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După aceea a tăcut, dându-și sfântul sau suflet în mâinile Domnului.

El a răbdat patimirea că și stăpânul sau, ba încă l-a întrecut în primirea mucenicestii cununi, căci Sfântul Pamfil cu soții lui nu erau încă tăiați, când Sfântul Porfirie, sfârșindu-se în văpaia focului, s-a dus către incepatorul de nevoințe, Hristos.

Pe când se ardea Sfântul Porfirie, se află acolo în popor un bărbat dreptcredincios, care altădată a fost ostaș, anume Selevchie.

Acela, după sfârșitul lui Porfirie, a alergat în urmă ucenicilor celor ce se duceau la tăiere de sabie și, aflându-i încă vii, tocmai când își cereau de la călăi vreme de rugăciune, a spus Sfântului Pamfil despre sfârșitul cel mucenicesc al lui Porfirie și s-a bucurat Sfântul Pamfil, mulțumind lui Dumnezeu

. Iar Selevchie dădea închinăciunea să cea mai de pe urmă sfinților mucenici, care și-au plecat sub sabie capetele lor. Iar ostașii, văzând aceea și cunoscându-l că este creștin, l-au prins și l-au dus la ighemon, iar acesta a poruncit că îndată să-l taie și pe acela.

Deci Sfântul Selevchie, care era din părțile Capadociei, ostaș viteaz și vestit în cetele Romei, care la începutul prigoanei contra creștinilor a mărturisit pe Hristos, a fost bătut foarte mult.

Apoi, lipsindu-se de rânduiala ostășească și de cinste și fiind izgonit din cetatea să, slujea bolnavilor celor aruncați pe ulițe și se îngrijea de sărmani și de săraci. În acel timp mucenicul, împărtășindu-se cu sfinții mucenici și cu mărturisitorii, s-a dus bucurându-se către Stăpânul Hristos, Domnul.

După Sfântul Selevchie s-a sarguit a se numără în ceață mucenicilor și Sfântul Teodul, bărbat bătrân și frumos la chip, unul din căsnicii ighemonului Firmilian, care era cinstit de toți pentru bătrânețile sale, pentru că el a trăit până și-a văzut strănepoții săi.

Acela, în taină crezând în Hristos, s-a apropiat de unul din sfinții mucenici care erau duși la tăiere și l-a sărutat, poftindu-l să se roage pentru dansul lui Hristos Dumnezeul.

Văzând această, una dintre slugile ighemonului a clevetit pe Teodul stăpânului sau că este creștin. Intrebindu-l ighemonul și aflând adevărul, s-a mâniat și mai mult asupra lui și a poruncit să-l răstignească pe cruce.

După această Sfântul Iulian a împlinit ceața celor doisprezece.

Acesta, că și Sfântul Selevchie, era din Capadocia, bărbat credincios și îmbunătățit dar, mergând după o unealtă în Cezareea Palestinei și, apropiindu-se, a văzut aruncate afară din cetate trupurile mucenicilor, spre mâncarea cîinilor, păsărilor ori fiarelor și, bucurându-se cu duhul, sărută mădularele lor cele ce au pătimit pentru Hristos, fericind sfârșitul lor mucenicesc, prin care s-au învrednicit vieții celei nesfârșite de la Hristos.

Ostașii care pândeau de departe și strajuiau trupurile mucenicești, că să nu fie furate de creștinii cei tăinuiți, văzând pe omul acela străîn, căzând pe trupurile cele lepadate și sarutandu-le, l-au cunoscut că este creștin. Deci, l-au prins și l-au dus la ighemonul lor.

Ighemonul, după obișnuită cercetare, l-a judecat spre ardere și l-a ars că și pe Sfântul Porfirie. Astfel, cei 12 mucenici, întocmai că cei 12 prooroci și apostoli, au stat cu proorocii și cu apostolii înaintea lui Hristos Domnul, întru cerească împărăție, încoronați cu cununile biruinței. Iar trupurile mucenicilor, cele aruncate afară din cetate, au zăcut acolo patru zile.

Văzând paganii că nu se ating de trupurile acelea nici cîinii, nici păsările, nici fiarele, au poruncit că să le ia și să le îngroape. Deci, luându-le credincioșii, le-au îngropat cu cinste, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

De asemenea, tot acum au dobândit moarte mucenicească, Teodul și Iulian, care, în timpul înmormântării mucenicilor au sărutat sfintele lor moaște.

Tot în această zi facem pomenirea:

– Sfinților mucenici cei din Martiropole, și a preacuviosului Măruță;

– Cuviosului Flavian;

– Sfântului Flavian, patriarhul Constantinopolului.

– Sfântului cuvios Romano cel din Carpenisia;

Mâine, 17 februarie, facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron și a Sfintei Mariamna.

Sursă: Crestin Ortodox.ro