Sfinții 40 de Mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola.
Sfinții 40 de mucenici erau soldați care au mărturisit că sunt creștini și din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor.
Pentru mărturisirea credinței în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuși la multe chinuri, că în cele din urmă să fie scufundați într-o apă aproape înghețată de lângă cetate.
Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul și gheață lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creștini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.
Multe minuni a săvârșit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleșilor Lui, pentru imbarbatarea martirilor, dar mai ales pentru că necredincioșîi să vadă aievea atotputernicia Să. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălășluit în inimile lor, 40 de creștini au ales mai degrabă să moară într-un lac înghețat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărțit însă de dragostea lui Hristos.
Sfântul Candid i-a răspuns torționarului care îl amenință cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar și trupurile noastre poți să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înalta decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.
Unul dintre mucenici nu a mai rezistat și a ieșit din lac. Renunțând la credința în Hristos, a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul sau a fost luat de un alt soldat creștin, dintre paznici. Iată că acesta din urmă, deși nu era amenințat în niciun fel, a înțeles că împărăția cerurilor era aproape de el; văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinți, și-a lepădat hainele și a intrat în apa înghețată.
Când tortionarii au venit dimineață să vadă „rezultatele” răutățîi lor, în locul morții, ei au văzut viață, căci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, ținuți fiind în viață de puterea Duhului Sfânt. Dar fiindcă răutatea orbește, torționarii nu au putut înțelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească.
Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanțîi au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocănele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urmă acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, că să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac.
Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă ii dorea salvarea, trebuia să fie lipsit de credință în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.
Numele celor 40 de mucenici: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Sfinții patruzeci de Mucenici au fost prinși și au pătimit pentru Hristos, mai înainte de patru calende ale lui martie, adică în douăzeci și șase zile ale lunii februarie. Și și-au dat sufletele lor Domnului în al șaptelea idiș al lui martie, adică în ziua a noua a lunii martie, stăpânind Liciniu în Răsărit. Dar mai ales împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea ca și Tatălui și Sfântului Duh, în veci. Amin.
Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfântului Mucenic Urpasian;- Sfântului Cezarie, fratele Sfântului Grigorie Teologul.
Mâine, 10 martie, facem pomenirea Sfinților Mucenici Codrat, Ciprian și Dionisie.
