Calendar creștin-ortodox, 29 ianuarie. Aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul

Nu cunoaștem cu exactitate data nașterii Sfântului Ignatie Teoforul, însă, cunoaștem dată trecerii sale la cele veșnice: 20 decembrie, anul 107 d. Hr. Împreună cu Policarp al Smirnei au fost ucenici ai Sfântului Ioan Evanghelistul.

Se crede că a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Petru. Numele „Teoforul” înseamnă „purtător de Dumnezeu“. Potrivit tradiției ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în brațe pentru a-l arată ucenicilor Săi că model de smerenie (Matei 18, 2-4).

A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare în amfiteatrul de la Roma.

I-a implorat pe romani să nu mijlocească în față autoritățile imperiale pentru a obține achitarea lui.: „Lăsăți-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dintîi fiarelor, că să fiu pâine curată a lui Hristos“.

Câțiva creștini au adunat rămășițele sale din amfiteatrul de la Roma și le-au adus la Antiohia. Astfel, la 29 ianuarie facem pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul de la Roma la Antiohia.

Troparul Sfântului Ignatie Teoforul

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte.

Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Moastele Sfântului Ignatie Teoforul
Moastele Sfântului Ignatie Teoforul

După ce Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie este chemat la Domnul, pe 20 decembrie în anul 107, câțiva creștini din Roma, precum și cei care-l însoțiseră din Antiohia la Roma, au adunat cu grijă osemintele ce rămăseseră și le-au pus cu cinste, într-un loc însemnat, afară din cetate.

O lună mai târziu, la 29 ianuarie 108, le-au dus din Roma în Antiohia, pentru întărirea și mângâierea păstoriților sfântului. Și a fost călătoria lor cu multă slavă, pentru că toți creștinii doreau să le cinstească. În Antiohia, creștinii îi îngroapă moaștele în cimitirul de lângă Dafne, de la marginea orașului. Astfel, la 29 ianuarie facem pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul de la Roma în Antiohia.

În anul 438, adică în timpul împăratului Teodosie al II-lea caligraful, au fost mutate în Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur” din mijlocul Antiohiei. În veacul al VII-lea, adică în timpul împăratului Heraclius (610-641), sfintele moaște au fost duse iarăși la Roma și așezate în Biserica „Sfântul Clement”, fiind cinstite de către creștini, ca un adevărat izvor de puteri dumnezeiești.

După moartea martirică câțiva creștini au adunat rămășitele sale din amfiteatrul de la Roma și le-au adus la Antiohia. Astfel, la 29 ianuarie serbăm Aducerea moaștelor Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul de la Roma la Antiohia.

În timpul domniei lui Heraclie, împăratul Bizantului, moaștele Sfântului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma și în prezent cea mai mare parte a lor se află în Biserica Sfântului Clement.

Moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul în România

În România, o părticele din moaștele sale se afla în:

  • Schitul Darvari din București;
  • Biserica Stavrpoleos din București;
  • Catedrala episcopala din Galati;
  • Mănăstirea Tismana, județul Gorj.

În Republica Moldova se o altă părticică din moaștele Sfântului Ignatie la Mănăstirea Serit.

Etimologia / semnificația numelui Ignatie – Igant

IGNATIE – acest nume are două etimologi, una greacă și una latină. În cea greacă acest nume provine de la Ἰγνάτιος, și se traduce cu „înfocatul”, „cel plin de dragoste”.

De la numele de familie roman Egnatius, adică „necunoscut”, de origine etruscă. Ortografia a fost ulterior modificată pentru a semăna cu latinescul „ignis > egnātĭus”, adică „foc, foc, lumină, strălucire, strălucire, raze de soare”. Acesta a fost numele mai multor sfinți, printre care și al treilea episcop al Antiohiei care a fost aruncat fiarelor sălbatice de împăratul Traian și de Sfântul Ignatie de Loyola (1491-1556), fondatorul iezuiților, al cărui nume real de naștere a fost de fapt Íñigo.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfinților șapte Mucenici care s-au săvârșit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob și Parigorie;- Sfinților Mucenici Silvan, episcopul, Luca, diaconul, și Mochie, citețul;- Sfinților Mucenici Sarvil și Vevea, sora lui;- Sfântului Mucenic Varsemeu;- Sfântului Cuvios Afraat;- Sfântului Cuvios Achepsima;- Sfântului Mucenic Dimitrie Hiotul.

Mâine, 30 ianuarie, facem pomenirea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.