
Calendar creștin-ortodox, 11 februarie. Sfântul Mucenic Vlasie; Sfânta Teodora împărăteasa
Sfântul Vlasie a trăit pe vremea împăraților români Dioclețian și Licinus, aprigi prigonitori ai creștinilor. A fost episcopul Sevastiei Capadociei. Din cauza prigonirilor, se retrage în munți.
Sfântul Vlasie se ridicase la o asemenea măsură încât și fiarele îl ascultau și veneau să fie binecuvântate de el. De asemenea, prin mâinile lui se făceau multe tămăduiri. Vânătorii i-au găsit peștera și l-au dus în cetate.
Pătimirea mucenicească a sfântului nu a fost fără rod, căci în timpul pătimirii Sfântului Vlasie, șapte femei care îi urmau s-au alăturat mărturisirii sale. Printr-un vicleșug, arătându-se dornice a sluji idolilor, cele șapte femei au reușit să arunce în apă statuile.
După ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost tăiate capetele. Cei doi copii ai uneia dintre sfintele femei au fost încredințați de această Sfântului Vlasie.
Torționarul sfântului, Agricola, a poruncit că Vlasie să fie aruncat în iezer, însă acesta, după ce a însemnat apă cu semnul Crucii, a mers pe apă că pe uscat. Văzând această, 68 de bărbați și-au pierdut viață încercând să imite puterea lui Hristos, invocându-i pe idolii lor. Sfântul Vlasie și cei doi copii au fost apoi uciși în afară orașului, prin tăierea capetelor, la 11 februarie.
Troparul Sfântului Mucenic Vlasie
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat – de Dumnezeu insuflate – spre suirea privirii la cele înalte.
Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la moarte, Sfințite Mucenice Vlasie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Sfânta împărăteasa Teodora
Sfânta împărăteasa Teodora este cinstită pe 11 februarie. Împărăteasa Teodora alături de împărăteasa Irina sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane.

Tot astăzi, facem pomenirea:
– A doi prunci și a șapte femei care au pătimit împreună cu Sfântul Vlasie;- Aflării moaștelor Sfântului Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul;- Sfântului Nou Mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.
Mâine, 12 februarie, facem pomenirea Sfântului Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei Mari.



Comentarii