Sfântul Mucenic Trifon
Sfântul Mucenic Trifon
Social Ultima Ora

Calendar creștin-ortodox, 1 februarie, 2024. Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Trifon s-a născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfârșitul secolului al III-lea, regiune care astăzi aparține Turciei. Este cinstit pe 1 februarie.

Dumnezeu i-a dăruit sfântului Trifon din copilărie darul vindecării bolnavilor și putere asupra demonilor.

Pe când avea 17 ani, a scos de sub stăpânirea diavolului pe fiica împăratului român Gordian. După șase zile de post și rugăciune, Sfântul Trifon le-a descoperit păgânilor existența diavolului.

La porunca lui, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii că de foc. Prin această minune a atras pe mulți păgâni la creștinism.

Mai târziu, în vremea împăratului Deciu, persecutorul creștinilor, Trifon a fost prins și supus la multe chinuri: a fost lovit cu bâtele, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi și dus desculț prin oraș, pe vreme de iarnă. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.

Pentru că nu va sluji zeilor, a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus la pedeapsa dată de împărat. Astfel, când soldații au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul și-a și dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Creștinii au luat trupul Sfântului Trifon, cu intenția de a-l îngropa în Niceea. Însă, sfântul li se va descoperi și le va cere să-l ducă trupul în satul natal, Lampsac.

Mai târziu, moaștele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol și apoi la Roma. Sfântul Trifon este cunoscut în credință populară că cel ce păzește livezile de omizi și lăcuste, iar pe oameni, de nebunie.

În vechime, viticultorii și pomicultorii țineau post în această zi și chemau preotul să le stropească cu agheazmă livezile și via, că aceastea să fie ferite de nerodire și de seceta sau grindină.

A fost luat drept ocrotitor al livezilor și grădinilor, pentru că prin rugăciunile sale a reușit să salveze localitatea natală de la înfometare, prin oprirea unei invazii de lăcuste.

Sunt multe zone din țară, unde preoții sunt chemați să binecuvînteze viile, livezile și grădinile. Ele sunt stropite cu apă sfințită, cunoscută și sub denumirea de „Agheasmă Sfântului Trifon”.

Această zi închinată Sfântului Trifon este pentru mulți credincioși o zi nelucrătoare și de rugăciune către sfântul Trifon pentru a le păzi gardinile și livezile de stricăciuni.

În București, la biserica Cărămidarii de Jos, este prezent un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Trifon.

 În Biserica „Sfântul Sava” din Iași se găsește un fragment din moaștele Sfântului Trifon.
În Biserica „Sfântul Sava” din Iași se găsește un fragment din moaștele Sfântului Trifon.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la tine aleargă și se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrab ascultătorule și mijlocitorule!

Auzi-ne și acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfânta pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuți ai făgăduit mai înainte de ieșirea ta din viața aceasta stricăcioasa că te vei ruga Domnului pentru noi și ai cerut de la Dansul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie și întristare a sa, va prinde a chema sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău.

Și precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, o ai vindecat, așijderea și pe noi păzește-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieții noastre și mai vârtos în ziua cea înfricoșată a suflării noastre celei de pe urmă mijlocește pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor împresura și vor începe să ne înfricoșeze.

Fii nouă atunci ajutător și grabnic izgonitor al viclenilor diavoli și la Împărăția Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceata sfinților înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească și pe noi a fi părtași ai veseliei și bucuriei celei de-a pururea fiitoare, ca dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin.

Tot astăzi, serbăm Inaintepraznuirea Întâmpinării Domnului și facem pomenirea:- Sfintei Brigita, ocrotitoarea Irlandei;- Cuviosului Petru din Galatia;- Sfântului Cuvios Vendimian;- Sfântului Mucenic Carion;- Sfântului Cuvios Vasile Mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului;- Sfântului Cuvios Timotei;- Sfântului Mucenic Tion, împreună cu doi prunci;- Sfintei Mucenite Perpetua și a celor împreună cu dansa: Satâr, Revcat, Satornil, Secund și Felicitas;- Sfântului Mucenic Anastasie Naupliotul.

Mâine, 2 februarie, serbăm Întâmpinarea Domnului.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.