Sfântul Sabin Egipteanula trăit în vremea împăratului Dioclețian (284-305). Era originar din Ermuopole (Egipt). Din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor, Sfântul Sabin se va retrage în munți împreună cu alți creștini.
Un cerșetor, care primea hrană de la Sfântul Sabin Egipteanul, îl va vinde slujitorilor de idoli, precum a făcut Iuda cu Hristos, pe doi galbeni. A fost dus înaintea tribunalului nelegiuirii cu alți șase creștini. Pentru că nu a lepădat credința în Hristos, a fost străpuns cu unghii de fier, ars și apoi înecat într-un rău, luând în acest fel, cununa muceniciei.
Troparul Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul
Mucenicul Tău, Doamne Sabin, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri.
Pentru rugăciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfântului Mucenic Papa;- Sfântului Mucenic Iulian din Cilicia;- Sfântului Ioan din Mănăstirea Rufiane;- Sfântului Mucenic Român din Parion;- Sfinților zece mucenici din Fenicia;- Sfântului Alexandru, Episcopul Romei;- Sfântului Cuvios Aninas, făcătorul de minuni;- Sfântului Cuvios Hristodul.
Mâine, 17 martie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Alexie.