Calendar creștin-ortodox 4 Mai. Sfânta Muceniță Pelaghia. Sfânta Monica, ocrotitoarea soțiilor necăjite. Mama Sfântului Augustin

Sfânta Pelaghia s-a născut în cetatea Tars, din părinți păgâni. Auzind despre Hristos, alege să părăsească credință în idoli. În acea vreme sosește în Tars împăratul Dioclețian (284-305).

În timpul șederii împăratului aici, fiul acestuia s-a îndrăgostit de Pelaghia. Când moștenitorul imperial află că Pelaghia a primit botezul creștin, s-a sinucis.

Mama să a denunțat-o împăratului pentru judecată. Împăratul a fost captivat de frumusețea Sfintei Pelaghia și a încercat să o convingă să renunțe la religia ei, promițându-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soție.

Sfânta Pelaghia a refuzat oferta împăratului cu dispreț, spunându-i: „Eșți nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ti fac voia și urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos Mire, Împăratul Cerurilor”.

În urmă acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie arsă de vie în văpaia focului aprins într-un vițel de metal. Pelaghia s-a însemnat cu semnul sfintei cruci, a rostit rugăciuni de slavă lui Dumnezeu și intrând în foc, s-a topit precum ceară. Așa a luat cu cinste mucenicia Sfânta Pelaghia.

Tot astăzi, facem pomenirea: – Sfânta Monica din Africa, mama Fericitului Augustin; – Sfântului Cuvios Ilarion, făcătorul de minuni; – Sfântului Cuvios Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichia; – Sfântului Cuvios Nichifor Isihastul; – Sfântului Cuvios Atanasie, episcopul Corintului; – Sfinților Cuvioși Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovie, și a celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli (Palestina).

 

Sfânta Monica
Sfânta Monica

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin

Sfânta Monica s-a născut în anul 322, în localitatea Tagaste, din Africa de Nord, aflată astăzi pe teritoriul Algeriei. Părinții ei au crescut-o încă de mică în credință și învățătură creștină. Cele mai multe informații despre viață Sfintei Monica le avem din cartea a nouă, din „Mărturisiri”, întocmită de fiul ei, Fericitul Augustin.

La vremea potrivită, Sfânta Monica s-a căsătorit cu Patricius, un demnitar pagan. Deși nu avea o fire blanda, bărbatul a fost copleșit de blândețea și ascultarea Sfintei Monica, drept pentru care i-a respectat libertatea și credință.

Sfânta Monica și Patricius au primit de la Dumnezeu trei copii: Augustin, Navigius și Perpetuă. Singură ei fiica, Perpetuă, după căsătorie, rămânând văduva, a îmbrățișat viață monahală și a fost aleasă stareță, la o mănăstire de maici din Hippona.

În cele din urmă, prin curăția și rugăciunile soției sale, Patricius a primit botezul creștin. Femeilor care patimeau lângă soții lor, Sfânta Monica obișnuia să le zică: „Să fiți blânde, să va ascultați soții și să nu căutați niciodată motive de ceartă. Căsătoria înseamnă liniște, dar și tăcere și înțelegere.”

Când a murit tatăl sau, Augustin avea doar 16 ani. Încă de mic, el s-a dovedit a fi încăpățânat și neascultător. Îndurerată de acest lucru, mama lui a cerut ajutorul episcopului local, care i-a spus: „Tu să continui să te rogi Mântuitorului Iisus Hristos și Domnul să te binecuvânteze, pentru că nu este posibil că fiul tău, pentru care ai vărsat atâtea lacrimi, să fie pierdut.”

În cele din urmă, în anul 387, în ajunul Paștilor, renunțând la rătăcirile maniheilor, Fericitul Augustin s-a botezat, spre nespusă bucurie a mamei sale. Despre acest lucru, Fericitul Augustin avea să spună:

„Mama mea m-a născut de două ori, însă ce-a de-a două naștere a fost un chin spiritual îndelungat, din rugăciuni și multe lacrimi. Bucuria pe care am simțit-o în clipă în care L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu a fost una imensă.”

Fericitul Augustin
Fericitul Augustin

Sfânta Monica și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul, drept pentru care i-a zis fiului ei: „Fiule, în ceea ce mă privește, eu nu mai găsesc nici o atracție pentru această viață. Nu știu ce să mai fac aici, pe pământ, și pentru ce mă mai aflu aici.

Această lume nu mai este un obiect al dorințelor mele. A existat un motiv pentru care eu doream să mai rămân în această viață: să te văd creștin, înainte de a muri. Dumnezeu m-a ascultat mai mult decât aș fi îndrăznit eu să sper, mi-a dat posibilitatea să te văd în slujba să și dezrobit de aspirațiile unei fericiri pământești. Ce să mai fac aici?” Și iarăși: „Să îngropați acest trup unde va va plăcea mai mult; nu vreau să va fie o greutate. Numai acest lucru vi-l cer, că oriunde veți fi, să va amintiți de mine la altarul Domnului.”

Nu mult după botezarea lui Augustin, în vara anului 378, după nouă zile de boală, la vârstă de numai 56 de ani, Sfânta Monica a trecut la cele veșnice.

Ea a fost înmormântată în Ostia, în sud-vestul Romei. Abia peste nouă sute de ani, cinstitele ei Moaște au fost mutate în Roma. Sfânta Monica este ocrotitoarea soțiilor și mamelor ale căror bărbați sau copii trăiesc departe de Dumnezeu, rătăcind pe cai greșite. Sfânta Monica este prăznuită în ziua de 4 mai.

Mâine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Irina.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.