Se extind protestele la adresa ministrului justiției Tudorel Toader. Studenții și profesorii de la facultatea de Litere ies în stradă

După magistrați și actori, studenții și profesorii vor protesta împotriva lui Tudorel Toader.

Ministrul justiției Tudorel Toader este somat să retragă OUG  7, care modifică substanțial legile justiției.

Concret, profesorii și studenții Facultății de Litere din București vor ieși în stradă,joi, 7 martie.

” Joi, ora 12, la intrarea Facultății de Litere, profesori și studenți vom protesta contra abuzivei OUG 7 și ne vom arăta solidari cu magistrații, în numele valorilor fundamentale pe care și Universitatea trebuie să le apere. Vă invităm să ni vă alăturați.

Iată mesajul decanului fac. prof. Emil Ionescu:

Dragi colegi,

Vrem să ne arătăm solidaritatea cu magistraţii care în aceste zile protestează împotriva abuzurilor la adresa justiţiei independente, promovate de OUG 7. În acest sens, îi chemăm pe toţi cei care au timp disponibil şi gîndesc ca noi să ni se alăture într-un protest paşnic şi nezgomotos, joi, 7 martie, ora 12,00, în faţa intrării Facultății de Litere. Ne vom alinia în faţa intrării purtînd pe braţ o brasardă albă şi vom rămîne acolo timp de aproximativ o oră. Vom încerca să tipărim şi cîteva lozinci.

E bine să fim cît mai mulţi.

În numele grupului de iniţiativă,

Emil Ionescu”, scrie pe facobook profesorul Andrei Cornea.

Se extind protestele la adresa ministrului justiției Tudorel Toader. Studenții și profesorii de la facultatea de Litere ies în stradă 1

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.