Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august. Schimbarea la Față este cunoscută în popor și sub denumire de Probojenia.

Primele reprezentări iconografice ale Schimbării la Față a Domnului sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica „Sfântul Apolinarie“ din Ravenna și cel din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Sinai.

Din Scriptură aflăm că Mântuitorul luând pe Petru, Iacov și Ioan pe muntele Taborului, „S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit față Lui că soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe că lumina.

Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus:

”Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe:

Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L”.

Și, auzind, ucenicii au căzut cu față la pământ și s-au spaimantat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).

Minunea s-a săvârșit cu câteva zile înainte de patimile Mântuitorului, în anul 33 de la nașterea Sa, în scopul de a întări credința apostolilor, ca atunci când vor vedea patimile, moartea și îngroparea Mântuitorului să nu se tulbure.

Schimbarea la Față ne descoperă că Hristos a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omenească pe care a asumat-o, ne-a fost descoperită dumnezeirea Să. În acest sens, Sfinții Părinți afirmă că „Hristos Se schimbă la Față, nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii și făcându-i din orbi văzători”.

Pe muntele Taborului, trupul Său a fost străbătut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toți comentatorii Evangheliei sunt de acord că Schimbarea la Față a Domnului anticipează învierea Lui, iar învierea Sa o prefigurează pe a noastră.

Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era „că soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că „erau că zăpadă”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, după cum nici „zăpada” nu a fost topită de „soarele” din El.

Cele două firi sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în Hristos.

Pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, Biserica oferă dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

La început, sărbătoarea Schimbării la Față se pare că a fost aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite în sec. IV de Sfânta Elena, pe locul de pe Muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea Domnului la față.

Praznicul este menționat în sec VII, într-un calendar liturgic local al Ierusalimului, apoi în sec. VIII găsim sărbătoarea enumerată în sinaxarele constantinopolitane și în diferite cărți liturgice și manuscrise grecești.

De asemenea, tot din sec. al VIII-lea se păstrează o predică festivă a sfântului Andrei Criteanul la Sărbătoarea Probojeniei. Sărbătoarea a fost generalizată până la sfârșitul sec al VIII-lea, când Sfinții Ioan Damaschinul și Coma de Maiuma au compus imne pentru slujba zilei.

După tradiția populară, de Schimbarea la Față, agricultorii aduc la biserica primele roade ale recoltelor pentru a fi binecuvântate.

Mâine, facem pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.

Sursă: CrestinOrtodox.ro