
Schimbare de curs în anchetă spionului rus. Nu s-a putut dovedi că neurotoxina privine din Rusia
Şeful laboratorului militar britanic din Porton Down, Gary Aitkenhead, a declarat marţi- într-un interviu acordat postului de televiziune Sky News – că acest centru nu a putut să dovedească faptul că agentul neurotoxic de tip militar cu care a fost otrăvit luna trecută spionul rus Serghei Skripal provine din Rusia, relatează AFP şi Reuters.
‘Am reuşit să stabilim că este vorba despre Noviciok, să identificăm că este un agent neurotoxic de tip militar’, a declarat Gary Aitkenhead, directorul executiv al Laboratorului pentru Apărare, Ştiinţă şi Tehnologie din Porton Down (Marea Britanie), scrie agerpres.ro.
Dar ‘noi nu am identificat sursa sa exactă’, a adăugat el în interviul acordat postului Sky News, precizând că guvernul britanic a folosit o ‘serie de alte surse pentru a ajunge la concluziile sale’.
Londra a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal – care a activat în beneficiul serviciilor secrete britanice – şi a fiicei sale, Iulia, cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury (sud-vestul Marii Britanii), afirmând că este ‘singura explicaţie plauzibilă’.



Comentarii