Sancțiune de proporții: Amendă de 5 miliarde de dolari 1
Facebook, amendă de sute de mii de dolari. Ce lege a încălcat rețeaua de socializare
Ultima Ora Externe

Sancțiune de proporții: Amendă de 5 miliarde de dolari

Facebook va plăti o amendă de 5 miliarde de dolari după ce guvernul american a prezentat probe potrivit cărora platforma de socializare a încălcat confidenţialitatea datelor utilizatorilor.

Membrii Comisiei Federale pentru Comerț din S.U.A. au votat pentru stabilirea amendei, care necesită ulterior aprobarea instanţei. Democraţii s-au opus, argumentând că puteau ajunge mai departe, solicitând o amendă mai mare.

„Cu toate promisiunile repetate către miliardele de utilizatori globali, conform cărora aceştia puteau controla modul în care informaţiile personale sunt împărtăşite, Facebook a subminat alegerile consumatorilor”, a declarat preşedintele FTC, Joe Simons, potrivit Reuters.

Facebook a fost de acord să plătească încă 100 de milioane de dolari pentru a soluționa acuzațiile conform cărora a înșelat investitorii cu privire la gravitatea utilizării abuzive a datelor utilizatorilor, au afirmat, miercuri, reprezentanţii Securities and Exchange Commission (SEC).

FTC a declarat că politica datelor gestionată de Facebook a înșelat „zeci de milioane” de persoane care au folosit instrumentul de recunoaștere facială și, de asemenea, au încălcat propriile reguli în privinţa practicilor neconvenţionale.

Mark Zuckerberg, SEO-ul Facebook, a precizat că gigantul IT se va conforma, va respecta decizia tribunalului şi că va plăti această amendă.

„Este o amendă istorică, pe care o vom achita. Dar, mult mai important, vom produce schimbări semnificativ structurale în produsele noastre” , a scris Mark Zuckerberg pe Facebook.

Amenda vine după ce, luna trecută, Congresul SUA a anunţat o amplă investigaţie privind rolul marilor companii din sectorul tehnologic, inclusiv Google, Facebook, Amazon, Apple, pentru a determina dacă ele au sufocat concurenţa.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.