3,6 tone de cenușă! Atât cântăresc resturile pământești a 2.400 de decedați pe care rudele lor i-au abandonat în ”Sala comună” a Crematoriului uman Vitan Bârzești. Nu se știe de ce.
Un filosof a fost întrebat, la un moment dat, dacă există lumea de dincolo. Răspunsul: ”Eu sunt ateu, dar nu am putut să nu observ că așa cum cei vii provin dintre cei morți – și cei morți provin dintre cei vii”. Conform rațiunii comune, nu numai că lumea de dincolo există, dar chiar are legături cu lumea de aici. Probabil că acesta ar fi motivul pentru care aprindem lumânări în memoria rudelor decedate.
În fine, în Crematoriul Uman Vitan Bârzești din București există o ”Sală comună”, unde sunt depuse urnele cu cenușa celor incinerați, pentru a fi ridicate de rude și duse apoi la locurile lor de veci, fie în cimitir, fie în „columbarul” crematoriului. În această sală sunt acum 2.400 de urne abandonate de familii, de zeci de ani. Unele chiar din 1994, când a fost dat în folosință acest crematoriu. O urnă conține aproxiamtiv 1,5 kilograme de pulbere umană – ceea ce însemană că sala conține în total 3.600 de kilograme de cenușă umană pe care nu o plânge nimeni.
Oficial, nu se poate face nimic în asemenea cazuri. Instituția, subordonată primăriai Capitalei, trebuie să aștepte ca urnele să fie ridicate de aparținători. Altfel, acești decedați, pe urnele cărora nu apar nume, ci doar un număr de dosar, vor sta în sala de așteptare cât timp va exista Crematoriul. Conducerea istituției roagă, pe acestă cale, rudele celor abandonați aici să vină să îi ia.
În mod normal, după incinerare, aparținătorii ridică urna și o duc fie în cimitir, pentru înhumare, fie închiriază o nișă în ”Columbarul” cematoriului, un fel de cimitir special al celor incinați.
Incinerarea începe în sala de priveghi, unde decedatul este depus pe o masă din beton, iar rudele îi aprind lumânări și stau la priveghi.
Urmează ridicare decedatului, cu un lift special, în Sala de ceremonii, unde preotul adus de familie îi spune predica și, cel mai des, i se pune mortului ”ultima melodie”, respectiv muzica pe care acesta a îndrăgit-o cel mai mult în timpul vieții.
Caz concret: Dan Spătaru, ”Să cântăm, chitarea mea”. Sau: ”Hai acasă puișor”, de Dorina Drăghici.
Când nu există melodie preferată sau preot, se pune muzică simfonică.
Urmează coborârea la secția de cuptoare, unde decedatul este pus pe un căruț metallic și băgat în cuptor. Ulterior, rămășițele sunt verificate cu un magnet puternic, pentru a se scoate obiectele metalice: catarame, nasturi metalici etc. Cenușa se bagă în urnă și se trece în Sala comună de unde este ridicată de rude.
