România, O SINGURĂ REPREZENTANTĂ la calificările pentru Australian Open 2019
Ultima Ora Sport

România, O SINGURĂ REPREZENTANTĂ la calificările pentru Australian Open 2019

România, O SINGURĂ REPREZENTANTĂ la calificările pentru Australian Open 2019

România are o singură reprezentantă în calificările pentru Australian Open 2019, Irina Bara, care speră să li se alăture celor şase fete direct acceptate pe tabloul principal şi lui Marius Copil, reprezentantul nostru la simplu masculin, conform mediafax.ro

Irina Bara (23 ani, 177 WTA) este în căutarea debutului pe tabloul principal la un Grand Slam. Ea va deschide cursa de calificare împotriva unei sportive din Grecia cu doi ani mai mică şi cu 11 titluri ITF în palmares la simplu, Valentini Grammatikopoulou (171 WTA). În turul doi al calificărilor, Irina Bara ar putea înfrunta o jucătoare cu o formă de moment impresionantă, în plină ascensiune, într-un derby cu iz românesc, cu Bianca Andreescu. Jucătoarea de origine română, reprezentantă a Canadei, a dat lovitura la Auckland, cu victorii la Caroline Wozniacki şi Venus Williams, fiind învinsă doar în finală, în decisiv, de sportiva care se impusese şi în 2018, Julia Goerges. Bianca a urcat 45 de poziţii în clasamentul WTA, până pe poziţia 107, iar în calificările de la Australian Open este cap de serie 4 şi îşi va începe parcursul împotriva unei colege de generaţie – britanica Katie Swan (19 ani, 181 WTA). În 2018, Katie Swan a fost la un pas de calificarea pe tabloul principal la US Open, fiind învinsă în ultimul meci de Heather Watson.

Dacă se respectă calculele hârtiei, Irina Bara sau Bianca Andreescu ar putea întâlni în finala pentru accesul pe tabloul principal favorita 26, Tereza Smitokova (Cehia, 24 ani, 136 WTA), o jucătoare cu o prezenţă în optimi la Wimbledon, în 2014.

La 18 ani, Bianca Andreescu va încerca să acceadă pentru a doua oară pe tabloul principal la un turneu de Mare Şlem, după Wimbledon 2018.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.