
Restricții pe Autostrada Soarelui. Se fac reparații până joi la ora 15.00
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi, până la ora 15,00, se execută lucrări de reparaţii la partea carosabilă pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 149, municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, transmite Agerpres.
Din această cauză, este restricţionată banda numărul doi.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnificaţia semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum.



Comentarii