Video. ”Am trăit 2 zile ca un gunoier - la Ploiești” 1
Ultima Ora Social

Video. ”Am trăit 2 zile ca un gunoier – la Ploiești”

Un ploieștean revoltat că orașul în care locuiește este înecat în gunoaie a rupt două zile din viața sa pentru a face un reportaj video pe această temă. Reportajul cetățeanului revoltat se numește ”Municipiul Ploiești a ajuns Gunoiești”, iar autorul l-a trimis la redacția NewsTeam cu întrebarea: ”Este de interes pentru dumneavoastră? M-aș bucura să preluați imaginile mele”.

Da, ne interesează. Prezentăm mai jos și textul care însoțește materialul video (aici):

”Municipiul Ploiești a ajuns Gunoiești și am trăit 2 zile ca un gunoier (10-11 iul. 2019) ca să dovedesc asta. Am fost în mai multe zone și cartiere: Centru, Hale, Gara de Sud, Str. Ghe. Doja, Str. Democrației, Malu Roșu, Nord, Mihai Bravu, Bereasca. Atât s-a putut, sper să fie suficient cât să ilustrez imaginea de Gunoiești. Poți semnaliza în comment și alte zone cu gunoaie.

CONTEXT: Rosal, operatorul de salubritate, nu își face treaba deloc cum trebuie. Primarul dă vina pe alte instituții locale, instituțiile dau vina pe primărie pentru situație. Unii cetățeni aruncă gunoaiele pe oriunde și prin asta nu ajută deloc la eliminarea situației. Între timp, Gunoieștiul se revoltă, iar clipul acesta trebuie să ajungă la cât mai mulți ploieșteni, prahoveni, români, ca să se afle și să se știe ce înseamnă să îți bați joc de cetățeni”.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.