Reghecampf și Ana Prodan au ajuns la Poliție. Ce decizie au luat oamenii legii 1
Sport Ultima Ora

Reghecampf și Ana Prodan au ajuns la Poliție. Ce decizie au luat oamenii legii

Antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf și fosta soție, impresara Anamaria Prodan, se află, vineri seară, la sediul Poliției Snagov.

Foștii soți se acuză reciproc de agresiune. Polițiștii efectuează cercetări pentru a se lămuri cine a început disputa și au deschis două dosare penale pentru violență în familie.

Polițiștii au deschis două dosare penale pentru violență în familie.

Antrenorul susține că fosta soție l-a pălmuit, conform surselor citate, în timp ce impresara susține că, de fapt, ea a fost cea trasă de păr de fostul soț.

”La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliției Stațiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeași subunitate de poliție o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând și numărul de urgență 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliției faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului cât și femeii respective.

În cadrul activităților specifice polițiștii din cadrul Politiei Statiunii Snagov au aplicat 2 formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise 2 Ordine de Protecție Provizorii.

În cauză au fost deschise 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la lovire sau alte violențe.

În același timp, la sediu Poliției Stațiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menționat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, arată Poliția.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.