Râul Bistrița a ieșit din matcă. 70 de persoane evacuate 1
Ultima Ora Social

Râul Bistrița a ieșit din matcă. 70 de persoane evacuate

Aproximativ 70 de persoane din localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea, au fost evacuate, marţi, din gospodării, după ce râul Bistriţa a ieşit din matcă, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

Râul Bistrița a ieșit din matcă. 70 de persoane evacuate 2

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au transmis, marţi, că din cauza ieşirii din matcă a râului Bistriţa, s-a dispus măsura evacuării preventive a persoanelor din 25 de gospodării posibil a fi afectate, din localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea.

Potrivit sursei citate, este vorba de aproximativ 70 de persoane.

IGSU arată că atât localnicii, cât şi animalele acestora vor fi duse în afara zonei de risc.

Hidrologii au emis, marţi, o atenţionare cod roşu de inundaţii pe râuri din Vâlcea, Gorj şi Argeş, unde, din cauza precipitaţiilor abundente, au fost depăşite cotele de pericol.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.