Programul O familie, o casă accesibil și persoanelor din categoriile vulnerabile 1
Ultima Ora Social

Programul O familie, o casă accesibil și persoanelor din categoriile vulnerabile

Modificările aduse programului guvernamental O familie, o casă vizează nu doar modificarea condițiilor în care vor fi acordate creditele, ci și categoriile de beneficiari care le vor putea accesa. Conform unor amendamente propuse la proiectul Guvernului de către deputata independentă Oana Bîzgan, persoanele din categoriile vulnerabile vor putea accesa creditele pentru achiziționarea sau extinderea locuinței și vor beneficia de condițiile necesare astfel încât să fie asigurat principiul egalității de șanse.

Schimbarea principală venită din partea deputatei independente Oana Bîzgan face referire la extinderea termenului de „venit eligibil”. Până în acest moment, persoanele cu dizabilități nu aveau aces la acest program, deoarece indemnizațiile lor nu erau considerate venituri eligibile. Amendamentele depuse prevăd luarea în considerare a tuturor formelor de suport primite din partea statului, conform reglementărilor privind asistența socială.  Astfel, persoanele din aceste categorii vor avea acces la soluții de creditare pentru achiziționarea primei locuințe, în condițiile de care se bucură și ceilalți români.

„Măsura vine în completarea altor două inițiative legislative pe care le-am depus în Parlament ce fac referire la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități și urmează să se aplice tuturor persoanelor din grupurile vulnerabile, inclusiv tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, persoanelor cu venituri reduse sau altor grupuri de persoane, așa cum prevede legislația în vigoare. Mi-am propus în acest mandat să fac tot ce îmi stă în putere astfel încât persoanele cu dizabilități sau alte persoane din categorii vulnerabile să se bucure, cu adevărat, de egalitate de șanse. Conform datelor din primele șase luni ale acestui an, România are 826.197 de persoane cu dizabilități, iar peste 50% sunt tineri și adulți (18-64 ani). Este nedrept ca o persoană cu dizabilități să nu poată accesa aceleași soluții de creditare precum orice alt cetățean”, susține deputata independentă Oana Bîzgan.

Mai mult, pentru ca acest proces să vină în sprijinul real al persoanelor din categorii vulnerabile, modificările depuse propun o reducere de două puncte procentuale din rata dobânzii creditului acordat, precum și garantarea în proporție de maximum 100% pentru creditele ipotecare obținute de aceste persoane în cadrul programului. Setul de amendamente a fost depus în Camera Deputaților, primind astăzi raport pozitiv din partea Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci. Proiectul se află momentan în procedură de urgență și urmează a fi votat în Camera Deputaților în perioada următoare.

Oana Bîzgan este deputată independentă și Young Global Leader, membră în Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați. Îi aparțin o serie de inițiative legislative ambițioase, precum legea hărțuirii stradale, legea creșterii vârstei la care copiii din sistemul de protecție sunt trimiși în centre de tip rezidențial, înființarea unui registru național al infractorilor sexuali, accesul la educație și servicii medicale pentru copiii fără CNP, dar și modificări privind legea adopției. Mai multe informații pe www.oanabizgan.com.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.