Procesul în care procurorul Mihaela Moraru Iorga cere daune șefei DNA, suspendat

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a cerut, marţi, suspendarea procesului în care procurorul Mihaiela Moraru Iorga cere daune morale de la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, până la soluţionarea procesului penal în care este implicată Iorga.

Potrivit Agerpres, CAB a luat în discuţie un nou termen în dosarul în care fostul procuror DNA Iorga îi cere lui Kovesi daune morale de 10.000 de euro, ocazie cu care judecătorul a ridicat, din oficiu, o excepţie potrivit căreia judecata în acest caz ar trebui suspendată în contextul în care Iorga Moraru este judecată pe latură penală într-un dosar instrumentat de DNA. Mai exact, a fost invocată reglementarea legală potrivit căreia latura penală ţine în loc judecata în cauzele civile.

În replică, avocatul Mihaielei Moraru Iorga a cerut continuarea dezbaterilor în acest caz.

Instanţa a anunţat că urmează să se pronunţe marţea viitoare.

În luna noiembrie a anului trecut, Mihaiela Moraru Iorga a acţionat-o în judecată pe Laura Codruţa Kovesi, căreia îi cere despăgubiri de 10.000 mii de euro pentru perioada de după revocarea din DNA.

Pe 8 februarie, DNA anunţa că procurorul Moraru Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.