Probleme pentru Angela Merkel. GRECO avertizează Germania 1
Ultima Ora Externe

Probleme pentru Angela Merkel. GRECO avertizează Germania

– Grupul Statelor Împotriva Corupției (GRECO) a informat luni că Parlamentul Germaniei nu respectă recomandările referitoare la transparență, potrivit unui raport publicat pe site-ul oficial al Consiliului Europei.

Potrivit documentului, Germania a respectat până acum doar trei din cele opt recomandări făcute de GRECO în 2015, iar două dintre aceste recomandări nu au fost respectate nici măcar parțial.

GRECO informează că nu au fost făcute progrese în ceea ce privește recomandarea privitoare la conflictul de interese, dar nici în privința recomandării referitoare la transparență. De asemenea, recomandarea referitoare la declarațiile de interese ale membrilor Parlamentului a fost implementată doar parțial, nefiind luată decizia de a le solicita parlamentarilor mai multe informații în aceste declarații.

Totodată, GRECO anunță că Germania va trebui să continue eforturile privind implementarea recomandării referitoare la transparența în domeniul judiciar și la activitățile judecătorilor, această recomandare fiind respectată până în prezent doar de două instanțe.

GRECO mai informează că a solicitat autorităților germane până pe 30 iunie 2020 un raport referitor la progresele făcute în implementarea recomandărilor care nu au fost încă respectate.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.