Accident teribil pe Autostrada Soarelui. Traficul a fost restricționat
Ultima Ora Social

Probleme pe A2. Traficul este îngreunat din cauza ploii torențiale

Traficul este îngreunat din cauza ploii torenţiale pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între localităţile Drajna şi Cernavodă, fiind acumulată apă pe carosabil. Șoferul unei mașini a pierdut controlul asupra volanului și a lovit parapetul median.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe anumite tronsoane kilometrice, între localităţile Drajna şi Cernavodă, din cauza ploii s-a acumulat apă de 1 – 3 centimetri pe carosabil.

Din cauza neadaptării vitezei, un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a lovit parapetul median în zona kilometrului 164, sensul către Capitală, rămânând blocat pe banda a doua.

Nu au fost victime, însă banda a doua este blocată.

Șoferii sunt sfătuiți să conducă atent, cu o viteză adaptată condiţiilor de drum.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.