Primii militari români s-au întors din Afganistan! 27 și-au pierdut viața în cei 19 ani de misiune

Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit sâmbătă, în Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american.

”Planul de retragere a celor peste 600 de militari este coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă.

Finalizarea procedurilor va avea loc până la 11 septembrie 2021 dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, însă este sincronizat permanent cu planificările celorlalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Apărării.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.