Președintele Iohannis,mesaj emoționant pentru Principesa Margareta 1
Ultima Ora

Președintele Iohannis,mesaj emoționant pentru Principesa Margareta

Președintele Iohannis,mesaj emoționant pentru Principesa Margareta

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Principesei Margareta o scrisoare emoţionantă la scurt timp după vestea că Regele Mihai I a trecut la cele veşnice.

„Alteţa Voastră Regală,

Am primit, cu inima îndurerată, vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Vă rog să acceptaţi, Alteţa Voastră, expresia sentimentelor mele de compasiune.

Aşa cum au arătat românii, prin respectul şi admiraţia cu care au întâmpinat revenirea Familiei Regale în viaţa noastră publică, precum şi prin numeroasele ocazii în care l-au înconjurat pe Suveran cu dragostea şi preţuirea lor, Majestatea Sa Regele Mihai I al României va rămâne în memoria şi conştiinţa poporului nostru drept un mare român şi un remarcabil bărbat de stat.

Alături de toţi compatrioţii noştri, îmi îndrept gândurile şi rugăciunile către personalitatea celui care a fost Regele Mihai I. Pentru lecţia de demnitate, onoare şi patriotism pe care a arătat-o întotdeauna, precum şi pentru modul în care şi-a servit Ţara, Naţiunea română îi va fi profund recunoscătoare.

În aceste zuile îndoliate şi triste, sunt alături de augusta Voastră Familie. Transmit totodată condoleanţele mele întregii Familii Regale şi sper să aveţi puterea să treceţi peste aceste clipe grele.

Dumnezeu să-L odihnească în pace!”, scrie preşedintele Klaus Iohannis.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.