Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, face o vizită în SUA 1
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop face o vizită în SUA
Ultima Ora Social

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, face o vizită în SUA

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, în perioada 1-5 iunie, în cadrul căreia a avut o serie de întâlniri la nivelul conducerii Arhivelor Naţionale ale SUA, Bibliotecii Congresului, Centrului Internaţional Woodrow Wilson şi Asociaţiei Istoricilor Americani, informează marţi într-un comunicat Ambasada României în SUA.

 

În contextul discuţiilor cu David Ferriero, Arhivistul Statelor Unite (Archivist of the United States), şi Grant Harris, directorul Secţiei Europene a Bibliotecii Congresului, au fost abordate perspectivele dezvoltării cooperării instituţionale bilaterale, în scopul valorificării fondului impresionant de volume şi documente de patrimoniu relevante pentru istoria României şi a relaţiilor România-SUA, menţionează sursa citată. Întâlnirile cu vicepreşedintele Centrului Woodrow Wilson, Robert Littwak, şi cu directorul executiv al Asociaţiei Istoricilor Americani, James Grossman, au vizat în principal stimularea cooperării româno-americane în domeniul academic şi al cercetării ştiinţifice, potrivit agerpres.

 

Totodată, preşedintele Academiei Române a avut o întâlnire cu Edward Luttwak, renumit politolog şi expert internaţional în strategie, fost consultant al guvernului SUA şi armatei americane.

 

În cadrul tuturor întrevederilor a fost pus accentul pe valoarea simbolică a Centenarului Marii Uniri şi pe importanţa relevării şi analizării adecvate a rolului esenţial jucat de SUA în momentul istoric 1918, potrivit sursei citate, care menţionează că la toate momentele vizitei a participat şi ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior.

 

Totodată, preşedintele Academiei Române a participat la conferinţa internaţională „Renaşterea Europei. Celebrarea a 100 de ani de la Conferinţa de pace de la Paris şi crearea noilor state în Europa Centrală şi de Est”, la care au participat istorici, cercetători, reprezentanţi ai mediilor academic şi diplomatic din Statele Unite ale Americii, România, Polonia, Slovacia, Cehia, Ucraina.

 

În cadrul evenimentului, organizat pe parcursul a două zile, profesorul Ioan Aurel Pop a prezentat reperele principale ale creării statalităţii româneşti, anterioare anului 1918, accentuând asupra voinţei liber exprimate de populaţiile din teritoriile care s-au unit cu România în favoarea actului unirii.

 

În cadrul aceleaşi conferinţe, reputatul istoric Dennis Deletant, profesor asociat în cadrul Georgetown University, a prezentat detaliile participării României la Primul Război Mondial, arătând principalele acţiuni politice, diplomatice şi militare pe care ţara noastră le-a întreprins în aceea perioadă.

 

În cuvântul de încheiere a lucrărilor conferinţei, ambasadorul George Cristian Maior a vorbit despre impactul major al viziunii preşedintelui american Woodrow Wilson cu privire la autodeterminarea popoarelor din Europa Centrală şi de Sud Est, în contextul istoric post-război mondial, care a dus la eliberarea multor naţiuni de sub dominaţia marilor imperii, crearea de noi state, realizarea Marii Uniri a românilor într-un singur stat şi răspândirea democraţiei şi a economiei de piaţă în regiune.

 

De asemenea, Maior a subliniat că acelaşi valori morale şi principii wilsoniene ale libertăţii şi democraţiei au stat la baza eliberării din 1989 a popoarelor est-europene de sub dominaţia sovietică şi reprezintă astăzi piloni ai legăturii transatlantice.

 

Conferinţa a fost organizată de „Wilsonian Club”, una dintre cele mai prestigioase organizaţii neguvernamentale din capitala SUA, care ţine în atenţia publicului moştenirea politică a preşedintelui Woodrow Wilson şi administrează „Woodrow Wilson House Museum”.

 

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.