Schema de ajutor dedicată industriei cinematografice, un succes la numai șase luni de la lansarea oficială
Zilelor Filmului Românesc / Muestra de Cine Rumano în Sevilia
Ultima Ora Social

PREMIERĂ pentru Pelicula ”Un prinț și jumătate” la Iași, după prezentarea de la Sarajevo

PREMIERĂ pentru Pelicula ”Un prinț și jumătate” la Iași, după prezentarea de la Sarajevo

Pelicula ”Un prinţ şi jumătate”, de Ana Lungu, va avea premiera la Iaşi, în data de 9 septembrie, la Cinema Ateneu, iar la avanpremieră vor fi prezenţi actorii Marius Manole şi Iris Spiridon.

Potrivit unui comunicat de presă, lungmetrajul „Un prinţ şi jumătate” a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo 2018. Filmul a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 24-a ediţii care s-a desfăşurat între 10-17 august.

„‘Un prinţ şi jumătate’ urmăreşte povestea a trei prieteni ajunşi la vârsta adultă care nu reuşesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluţie împotriva singurătăţii, Iris, Marius şi Istvan aleg, pentru moment, să locuiască împreună într-un apartament închiriat în Bucureşti. Când Iris se îndrăgosteşte de un scriitor maghiar din Transilvania, „familia fericită” este în pericol de a se destrăma. Protagoniştii filmului „Un prinţ şi jumătate” sunt actorii: Iris Spiridon, Marius Manole, Istvan Teglas, LaszlĂł Matray, Emilian Oprea, George Gâdei, Răzvan Krem Alexe. Alături de ei, apar în roluri episodice: regizorul de teatru, Radu Afrim şi coregraful Răzvan Mazilu”, se menţionează în comunicatul de presă.

„Un prinţ şi jumătate” va rula în cinematografele din România începând cu 7 septembrie.

Regizorul Ana Lungu este la cel de al doilea lungmetraj. Primul ei film, „Autoportretul unei fete cuminţi”, a avut premiera la Rotterdam IFF în 2015 şi apoi a fost selectat şi la alte festivaluri internaţionale precum: Sao Paulo IFF, CinEast Luxemburg, Belfort Entrevues, New Films New Directors, Transilvania IFF, Bucureşti IFF. A câştigat premiul Cel mai bun film de ficţiune la Festivalul de Film Crossing Europa în Linz şi Premiul publicului la Festivalul Filmului European la Bucureşti.

Scenariul filmului „Un prinţ şi jumătate” este scris de Ana Lungu, împreună cu Iris Spiridon. Imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, iar montajul este realizat de Dana Bunescu.

„Un prinţ şi jumătate” este o producţie cinematografică realizată de Mandragora, producător Anca Puiu, cu sprijinul Departamentului de Film al Universităţii HfG Karlsruhe din Germania, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Covasna, Fundaţiei Arte Vizuale, Chainsaw Europe şi Cinelab.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.