Premieră în România. Primul urs panda roșu la Zoo în Brașov
Ultima Ora Social

Premieră în România. Primul urs panda roșu la Zoo în Brașov

O femelă de urs panda roșu, exemplar unic în România, a ajuns la Grădina Zoologică din Brașov, autoritățile anunțând că se fac demersuri pentru a aduce și un mascul pentru a forma o pereche.

Ursoaica panda roșie a ajuns, sâmbătă, la Grădina Zoologică Brașov iar transportul s-a făcut fără probleme. Potrivit autorităților, ea a fost adusă de la Zoo Kolmarden, Suedia.

”După un transport fără probleme, femela de panda roșu primită de la Zoo Kolmarden (Suedia) a ajuns în noul ei amplasament de la Grădina Zoologică Brașov.Acest exemplar, unic în România, face parte din programul de reproducere și conservare coordonat la nivel european de EAZA (Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor), urmând ca în urma indicațiilor coordonatorului acestui program, să aducem și un mascul în vederea formării unei perechi reproducătoare”, a transmis Alin Pînzaru, directorul Zoo Brașov.

Ursul panda roșu este, în prezent, într-o perioadă de carantină și de adaptare, după care, în funcție de recomandările medicului veterinar, va putea fi văzută de către vizitatorii Grădinii Zoologice din Brașov.

Grădină Zoologică din Brașov este situată lângă pădurea și lacul din Cartierul Noua și are o suprafață de 10 hectare. Ea găzduiește aproximativ 300 de animale din aproape 70 de specii.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii