Poliţia exclude varianta sinuciderii în cazul Răzvan Ciobanu. De ce nu există urme de frânare
Ultima Ora Social

Poliţia exclude varianta sinuciderii în cazul Răzvan Ciobanu. De ce nu există urme de frânare

Detalii şocante ies la iveală despre ultimele clipe din viaţa lui Răzvan Ciobanu. Maşina în care se afla acesta a ieşit de pe carosabil şi a mai parcurs încă aproape un kilometru pe câmp, înainte să se oprească în nişte copaci.

Potrivit Inspectoratului județean de poliție, mașina în care se afla Răzvan Ciobanu a mers 700 de metri pe câmp, a traversat o alee asfaltată și apoi s-a oprit într-un copac, după alți 150 de metri.

„Cercetarea la faţa locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanţă de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuşti unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa, Andreea Munteanu, citată de Mediafax.

Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea pe DJ 226, între localităţile Năvodari şi Săcele, a părăsit carosabilul şi a intrat în copaci. Mașina nu îi aparține creatorului de modă, ci unei prietene.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.