
Piloții avionului militar prăbușit în Bacău au fost găsiți
Piloţii avionului militar prăbuşit în judeţul Bacău au fost recuperaţi şi sunt în viaţă, a confirmat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie, descarcerare şi prim-ajutor, după ce la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată prăbuşirea avionului.
O aeronavă de tip IAR 99 Şoim cu dublă comandă, din Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” de la Bacău, s-a prăbuşit luni, în jurul orei 13,30, în zona localităţii Nicolae Bălcescu, informează MApN într-un comunicat transmis AGERPRES.
„Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze, echipele de salvare sunt în legătură cu ei şi au început deja operaţiunile de recuperare. Conducerea Bazei 95 Aeriană a pus în aplicare de urgenţă planul de intervenţie în astfel de situaţii”, precizează sursa citată.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, împreună cu şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, sunt în drum spre locul producerii incidentului.
Potrivit sursei citate, o comisie numită la nivelul Statului Major al Forţelor Aeriene urmează să investigheze cauzele producerii accidentului.
UPDATE.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, susține că ambii piloți din aeronava prăbușită la Bacău au reușit să se catapulteze și au fost găsiți în stare bună. Cei doi au fost transportați la Spitalul Militar din Capitală, acolo unde vor fi supuși mai multor investigații.
”Ambii piloți erau conștienți. Salvatorii i-au găsit în apă, amândoi erau conștienți, amândoi stabili. Cu aeronava cu care am ajuns noi la Bacău au plecat ei înapoi la București, acolo unde vor fi supuși la investigații suplimentare la Spitalul Militar.
Primul pas va fi să scoatem aeronava din apă, apoi vor urma o serie de investigații complexe. Pe măsură ce aflăm informații vă vom ține la curent, dar vă dați seama că odată începută ancheta, anumite informații vor intra într-o altă zonă”, a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.



Comentarii