ATENȚIE ȘOFERI. Vor fi amenzi pe bandă rulantă
Ultima Ora Social

Peste 100 de persoane surprinse la volan cu viteze de peste 180 km/h, 3 dintre ei sub influența alcoolului

Peste 100 de persoane surprinse la volan cu viteze de peste 180 km/h, 3 dintre ei sub influența alcoolului

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au depistat, săptămâna trecută, 101 persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h, trei dintre ele fiind sub influenţa alcoolului, iar una se afla la volan sub influenţa drogurilor, informează IGPR.

Cea mai mare viteză a fost înregistrată la data de 12 august, în jurul orei 15.30, când poliţiştii au depistat un bărbat care conducea un autoturism, pe autostrada A3 Bucureşti-Braşov, cu viteza de 217 km/h. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.305 lei, iar poliţiştii i-au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, se arată într-un comunicat de presă.

Toţi şoferii care au condus cu viteză excesivă au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară le-au fost reţinute permisele de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

Un bărbat care nu avea dreptul de a conduce a fost oprit, pe A2, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice o autoutilitară furată.

În 14 cazuri, şoferii au fost opriţi după ce au circulat cu viteze de peste 200 km/h.

Potrivit IGPR, duminică, la ora 2.43, poliţiştii de la autostrăzi au oprit un bărbat, care conducea o autoutilitară fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie şi având o alcoolemie de 1,13 mg/l, pe autostrada A2, la km. 88, sensul de mers către Bucureşti. De asemenea, din cercetări a rezultat că autoutilitara ar fi fost furată din municipiul Constanţa, în scop de folosinţă, din garajul unei societăţi comerciale, în noaptea de 11 spre 12 august. În cauză a fost întocmit dosar penal.

De asemenea, pe numele unui şofer a fost întocmit dosar penal după ce a fost depistat conducând cu 0,44 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fiind aplicată o sancţiune contravenţională unei persoane care a condus cu 0,37 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Totodată, la data de 8 august, ora 23.42, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat, pe autostrada A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea, la km. 49, un bărbat, de 29 de ani, din Dâmboviţa, în timp ce conducea sub influenţa substanţelor stupefiante, respectiv cannabis. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, se mai arată în comunicat.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.