Polițiștii fac 16 percheziții la Ploiești
Polițiștii fac 16 percheziții la Ploiești
Ultima Ora Justiție

Percheziții și imobile sechestrate. Operațiune de amploare în România și Germania pentru o fraudă uriașă

Peste 100 de polițiști români specializați în cercetarea infracțiunilor economice, criminaliști și luptători de acțiuni speciale, împreună cu investigatori fiscali germani, au desfășurat o acțiune amplă ce viza persoane din România bănuite de evaziune fiscală, care ar fi provocat o pagubă de peste 21 de milioane de euro statului german. Printre județele vizate se află și Alba, unde au fost percheziții și a fost pus sechestru pe mai multe imobile. 

Persoanele în cauză – cetățeni români – sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală pe teritoriul statului german, scrie alba24.ro.

„La data de 11 septembrie 2019, echipe comune de anchetă, formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj și inspectori fiscali germani din cadrul Autorității Fiscale din Nürnberg Sud – Oficiul de Investigare a Fraudelor Fiscale, au efectuat 20 de percheziții, ca urmare a extinderii cercetărilor într-un dosar penal privind comiterea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală, de către cetățeni români pe teritoriul Germaniei.

Activitățile s-au derulat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. În urma acestora, au fost identificate și ridicate înscrisuri, documente financiar-contabile, telefoane mobile, laptopuri, tablete, precum și alte dispozitive electronice – bunuri ce pot servi ca mijloace de probă”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

În acest caz sunt cercetate 70 de persoane care ar fi păcălit statul german printr-un mecanism de fraudare a plății TVA, în cadrul căruia au fost utilizate „firme fantomă” din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Austria.

Prejudiciul creat statului german, prin săvârșirea acestor fapte, este de aproximativ 21.300.000 de euro, în cauză fiind dispuse măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.

„La data de 9 octombrie 2018, în urma a 69 de percheziții efectuate de polițiștii din Cluj și autoritățile din Germania în aceeași cauză penală, au fost descoperiți și ridicați aproximativ 100.000 de lei și 30.000 de euro.

În cauză a fost aplicată măsura asiguratorie a sechestrului judiciar asupra a 8 imobile din județele Cluj și Alba. De asemenea, 35 de persoane bănuite au fost depistate și conduse la audieri, fiind cercetate pentru evaziune fiscală.

Perchezițiile au fost efectuate pe raza judeţelor Cluj, Alba, Arad, Argeș, Bihor, Constanța, Hunedoara, Iași, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, precum și în municipiul București la adresele persoanelor bănuite și ale societăților comerciale administrate de acestea”, se mai precizează în comunicatul Poliției Române.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.