Pentru Simona Halep urmează ceva greu: Angelique Kerber

Simona Halep are o adversară de coșmar în sferturile de finală de la Roland Garros! Nemțoaica Angelique Kerber îi va sta în cale și, în cazul unei înfrângeri, Halep va pierde fotoliul de lider mondial.

Angelique Kerber, locul 12 WTA, a învins-o pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 7 WTA, în numai două seturi. A fost 6-2, 6-3 pentru fostul lider mondial.

Kerber a dat o adevărată demonstrație de tenis în fața favoritei gazdelor, Caroline Garcia. Nemțoaica a avut procentaje însăimântătoare pe propriul serviciu, câștigând 76 la sută dintre punctele jucate cu primul serviciu și 67 la sută dintre punctele jucate cu al doilea.

Angelique a fost perfectă din punct de vedere defensiv, a returnat agasant toate loviturile venite din partea cealaltă a fileului. Garcia a forțat, însă nu a reușit decât să puncteze în dreptul greșelilor neforțate, nu mai puțin de 35. Franțuzoaica a avut o răbufnire de orgoliu la scorul de 1-5 în decisiv. A salvat 4 mingi de meci și a ajuns la un singur break în spate, 3-5, insuficient pentru a împinge partida în decisiv.

În disputele directe, Halep și Kerber se află la egalitate, 5-5. Ultimul meci a fost unul de poveste, în semifinalele de la Australian Open, când s-a impus Halep. Însă, Halep a pierdut ambele meciuri disputate pe zgură.

 

 

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.