Pelerinajul de la Iași dedicat Sfintei Parascheva va fi organizat in condiții speciale 1
Social Ultima Ora

Pelerinajul de la Iași dedicat Sfintei Parascheva va fi organizat in condiții speciale

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită pe 14 octombrie. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns în țară noastră în anul 1641, după ce Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, Drept recunoștință, Patriarhul Ecumenic Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului sau, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva.

Racla cu sfintele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Sfintele moaște au fost așezate pe 13 iunie 1641, în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. În anul 1884, când biserica mănăstirii întră intr-un proces de consolidare, sfintele moaște ajung în paraclisul mănăstirii, iar peste câțiva ani în Catedrala mitropolitană din Iași.

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și țînând cont și de deciziile luate de autorități în contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor:

1) Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, raclă cu moaștele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat încă din dată de 8 octombrie și va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.

2) Momentul tradițional „Calea Sfinților” va avea o altă desfășurare întrucât nu este permisă prezența mulțimilor de credincioși. Raclă cu sfintele moaște va fi purtată de o mașînă în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele orașului. Credincioșii din Iași vor putea astfel să privească și de la nivelul ferestrelor și al balcoanelor acest „pelerinaj” deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva.

3) Va există un culoar de acces către sfintele moaște care să asigure păstrarea distanțării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti raclă cu sfintele moaște, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

4) Vor fi puse la dispoziția pelerinilor măști oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces și pe parcursul rândului.

5) De-a lungul traseului pelerinilor vor există dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioșii vor trece și peste covorașe dezinfectante.

6) Fiecare închinător va primi un pachet ambalat și oferit în condiții stricte de igienă care va conține câte o iconiță, un acatist al Sfintei Parascheva și o sticluță de aghiasmă.

7) Intrarea și ieșirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite și create astfel încât să se poată respectă regulă distanțării fizice.

8) Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staționa, spre a evita astfel grupurile și aglomerația de persoane. Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iași să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriași din parohiile ieșene sau în lăcășurile de cult.

9) În dată de 14 octombrie 2020, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să între în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

Precizăm că anul acesta nu vor fi aduse nici din țară, nici din străînătate alte sfinte moaște sau relicve sfinte.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.