Partidele politice vor putea încălca legea. Vezi ce vor să voteze
Ultima Ora Justiție

Partidele politice vor putea încălca legea. Vezi ce vor să voteze

Partidele politice vor putea încălca legea. Vezi ce vor să voteze

Partidele politice și ONG-urile sunt la un pas de a deveni singurele organizații mari din România care nu vor fi obligate să aplice prevederile GDPR. Un amendament adus printr-o procedură neobișnuită și enunțat în chiar ziua moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă propune ca partidele politice să poată folosi date personale fără a cere acordul persoanelor vizate. Miza acestui amendament par să fie viitoarele campanii electorale, în care partidele folosesc milioane de date personale.

Amendamentul a fost propus de un senator UDMR şi votat de colegii săi din camera superioară a Parlamentului, deşi el nu fusese enunţat în discuţiile din comisii, aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de situaţii.

Modificarea a fost făcută în chiar ziua în care Parlamentul a votat şi moţiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, eveniment care a captat atenţia publică.

În acest moment, noul articol este parte din legea ” privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date…”, adică unul dintre actele normative care transpun în legislaţia locală regulamentul GDPR, obligatoriu în toată Europa.

” Prelucrarea datelor cu caracter personal şi special este permisă partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, organizaţiilor neguvemamentale, în vederea realizării obiectivelor acestora, fără consimţământul expres al persoanei vizate, dar sub conditia să se prevadă garanţiile corespunzătoare, menţionate la alineatul precedent.”, arată articolul recent introdus în proiectul de lege.

Garanţia la care face referire articolul este dreptul de rectificare şi ştergere. Adică persoane vizată poate cere să i se şteargă datele din baze, însă acest lucru se întâmplă abia după ce partidele şi-au îndeplinit scopul.

Sute de mii de firme şi persoane fizice investesc „ca proastele”, în timp ce partidele vor să fie speciale

Mai concret, aceasta înseamnă, de exemplu, că partidele politice vor putea trimite în continuare SMS-uri cu îndemnuri de a vota un anume candidat, fără a cere acordul destinatarului.

Campaniile electorale sunt, se pare, şi principalul motiv pentru care partidele politice vor să se excludă de la aplicare unei legi care afectează sute de mii de firme, dar şi toate instituţiile statului.   

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.