Parlamentul European cere integrarea deplină a României în spaţiul Schengen
”Colegul meu, Sergei Stanishev – care este şi preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), a fost desemnat raportor principal al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European pentru noul Raport privind aplicarea deplină a legislaţiei Schengen în cazul României şi Bulgariei.
Comisia LIBE, din care fac parte, a iniţiat acest raport pentru a cere clar – mai ales Consiliului, dar şi Comisiei Europene, aplicarea aguis-ului comunitar şi, prin urmare, integrarea deplină a celor două ţări în spaţiul Schengen.
Textul Raportului aminteşte faptul că însuşi Consiliul, încă din Iunie 2011, afirma fără echivoc, public şi în documente oficiale, faptul că cele două ţări îndeplinesc TOATE criteriile de aderare la spaţiul Schengen! Acelaşi lucru a fost afirmat oficial, de Comisia Europeană – cel mai recent în Septembrie 2017 şi de Parlamentul European – prin rezoluţia adoptată în Mai 2018.
Raportul respinge din nou ideea unor State Membre de mâna a doua şi consideră inacceptabilă situaţia actuală, în care România şi Bulgaria respectă şi aplică legislaţia Schengen, fără a se putea bucura pe deplin de statutul de membri deplini, pe care în mod legal ar trebui să îl aibă de aproape un deceniu.
Mai mult, Parlamentul intenţionează să ceară Consiliului renunţarea la integrarea în două etape – frontiere aeriene şi maritime şi ulterior, frontiere terestre, neexistând baze legale pentru această abordare
Din punct de vedere tehnic, vor urma discuţiile în comisie asupra textului raportorului, depunerea de amendamente, votarea propunerii asumată de LIBE şi supunerea ei votului plenului Parlamentului European.
După parcurgerea tuturor acestor etape, Consiliul va avea obligaţia de a se consulta cu Parlamentul European şi de a formula o iniţiativă clară pentru integrarea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.”, declară într-un comunicat deputatul în Parlamentul European Emilian Pavel.