OFICIAL! Tăriceanu pus sub acuzare! Suspect că a luat 800.000 de euro mită 1
Justiție Ultima Ora

OFICIAL! Tăriceanu pus sub acuzare! Suspect că a luat 800.000 de euro mită

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost pus oficial sub acuzare, vineri, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru că ar fi luat mită 800.000 de euro.

Tăriceanu s-a prezentat astăzi la sediul DNA, unde a fost audiat sub suspiciunea că, în perioada 2007-2008, când încă era prim-ministru, ar fi primit foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță, de la reprezentanții unei companii austriece, și și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei respective.

”M-am prezentat astăzi la DNA. Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat de obţinerea unor foloase, indirect de mită.

Ceea ce vreau să precizez este că tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate, aberante şi anume că în perioada când am condus Guvernul, Executivul a emis o serie de hotărâri de guvern care să favorizeze o companie”, a declarat, vineri, Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.