Ministrul Criminal Oprea
Ultima Ora Justiție

Oficial! Gabriel Oprea acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii încep procesul! Moartea lui Bogdan Gigină anchetată. FOTO

Judecătorii Curții de Apel București au decis, joi începerea judecății în cazul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, pentru uciderea din culpă a motociclistului de la Poliția Rutieră, Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, alături de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

gigina oprea gabriel

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arată DNA.

Procurorii mai spun că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul poliţistului, g4media.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.