Alertă! Cod roșu de vijelie în Vaslui și Galați
Nu am scăpat de vijelii. Cod portocaliu în 2 județe din țară
Ultima Ora Social

Nu am scăpat de vijelii. Cod portocaliu în 2 județe din țară

Meteorologii au emis cod portocaliu de viejlii pentru mai multe zone din județele Botoșani și Suceava, unde vor fi semnalate vânt puternic, grindină și averse însoțite de descărcări electrice. Avertizarea este valabilă marți, până la ora 14:30.

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu de vijelii județele Botoșani și Suceava, valabil până la ora 14:30. Se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale local de peste 70…90 km/h, vijelie, grindină de dimensiuni mici si medii, averse ce vor cumula 25-35 l/mp, frecvente descărcări electrice, conform Mediafax.

Potrivit meteorologilor, avertizarea este valabilă pentru următoarele zone:

– Județul Botoşani: Dorohoi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Coțușca, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Răchiți, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Roma, Unțeni, Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Hănești, Brăești, Săveni, Concești, Văculești, Lozna, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni, Bucecea;

– Județul Suceava: Rădăuți, Cajvana, Vicovu de Sus, Siret, Marginea, Arbore, Șcheia, Zvoriștea, Todirești, Vicovu de Jos, Straja, Frătăuții Noi, Dărmănești, Milișăuți, Frătăuții Vechi, Grănicești, Volovăț, Vatra Moldoviței, Horodnic de Sus, Dornești, Cacica, Satu Mare, Adâncata, Brodina, Putna, Bilca, Mitocu Dragomirnei, Hânțești, Pătrăuți, Bălcăuți, Iaslovăț, Zamostea, Siminicea, Voitinel, Grămești, Pârteștii de Jos, Calafindești, Solca, Gălănești, Botoșana, Horodnic de Jos, Sucevița, Mușenița, Comănești, Poieni-Solca, Șerbăuți, Burla;

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.