Noi destinații spre Germania, Danemarca și Marea Britanie din Aeroportul Timișoara
Ultima Ora Social

Noi destinații spre Germania, Danemarca și Marea Britanie din Aeroportul Timișoara

Aeroportul Internațional Timişoara anunţă pentru sezonul estival care urmează curse charter spre Tunisia, Egipt, Grecia și Turcia, dar și curse regulate către destinații noi spre Germania, Danemarca și Marea Britanie, conform mediafax.ro

Aeroportul Internațional Timişoara anunţă că, începând de duminică, 31 martie, intră în vigoare noul orar al zborurilor, valabil până în 26 octombrie.

Modificările sunt legate de orele de zbor, de frecvențe, dar vor fi introduse şi noi destinaţii accesibile direct din Timişoara.

„Acest sezon de vară aduce multe noutăți în ceea ce privește conexiunile aeriene accesibile direct din Timișoara. Începând cu luna aprilie vor avea loc primele zboruri charter spre Antalya, urmate îndeaproape de celelalte destinații estivale. Compania aeriană Eurowings va introduce din iunie zborurile către Stuttgart, iar din iulie vor intra noile destinații spre Germania, Danemarca și Marea Britanie oferite de Wizz Air”, arată, într-un comunicat transmis MEDIAFAX, directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Noutățile anunțate pentru acest sezon estival în ceea ce privește cursele charter sunt destinațiile Tunisia – Hammamet (o cursă săptămânală, sâmbătă, începând din 25 mai), Egipt – Sharm el Sheik (o cursă săptămânală, marți din 18 iunie) și Grecia – Skiathos (o cursă săptămânală, sâmbătă, din 15 iunie).

De asemenea, vor continua și cursele spre destinațiile din Turcia – Antalya (7 curse/săptămână în zilele de joi, vineri, sâmbătă – primele curse vor avea loc în aprilie), Grecia – spre insulele Zakynthos (o cursă pe săptămână – vineri, începând cu 14 iunie) și Heraklion (două curse săptămânale, luni și vineri, din 3 iunie) și spre Egipt – Hurghada (o cursă săptămânală în fiecare de joi, începând cu 23 mai).

Începând din luna iunie va fi introdusă o nouă destinaţie: Stuttgart, operat de compania aeriană Eurowings. Zborul va avea loc de 3 ori pesăptămână, în zilele de luni, miercuri și duminică.

Din iulie, compania aeriană Wizz Air va introduce zborurile spre/dinspre Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nürnberg și Karlsruhe/Baden-Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână.

De asemenea, tot din 1 iulie, Wizz Air va suplimenta zborurile către Londra-Luton (de la 7 zboruri – la 12 zboruri pe săptămână), spre Memmingen (de la 3 zboruri la 5), Bari, Dortmund și Bruxelles Charleroi (de la 2 la 3 zboruri săptămânale).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.