tichetele
Social Ultima Ora

Newsbucuresti.ro: Tichete sociale de 150 de lei, acordate de Primăria Bragadiru, de Paște și de Crăciun

Un proiect de hotărâre pentru acordarea unor beneficii de asistență socială sub formă de tichete sociale a trecut de votul Consiliului Local, newsbucuresti.ro.

Tichetele sociale vor avea valoarea de 150 de lei și vor fi acordate de Paște și de Crăciun.

Iată ce categorii de persoane vor primi aceste tichete:

  • pensionarii sistemului public de pensii, ale căror drepturi obținute din pensie, sau după caz, din pensii cumulate sunt de până la 1200 lei / lună, inclusiv;
  • Pensionarii de invaliditate, gradul I și gradul II, cu vârsta de peste 50 de ani, a căror pensie este de până la 1200 lei / lună, inclusiv;
  • persoanele cu grad de handicap grav și accentuat, adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în centre de tip rezidențial, public sau privat;
  • persoane cu vârsta de peste 50 de ani, care nu realizează venituri;
  • persoanele / familiile cărora le este stabilit dreptul la venit minim garantat în baza prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • familiile cărora le este stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza prevederilor Legii nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se va distribui un singur tichet social de persoană sau familie, scrie ziardebragadiru.ro.

Aceste tichete vor putea fi folosite pentru cumpărarea de alimente de bază și medicamente.

Pentru a obține dreptul de acordare a tichetelor, persoanele eligibile trebuie să depună la registratura Direcției de Asistență Socială Bragadiru următoarele acte doveditoare, după caz:

  • cerere tip – declarație pe proprie răspundere pentru acordarea tichetelor sociale;
  • xerocopie act de identitate solicitant;
  • xerocopie certificat de căsătorie;
  • xerocopie hotărâre de divorț;
  • xerocopie certificat de deces soț / soție;
  • xerocopie certificat de încadrare în grad de handicap;
  • xerocopie talon de pensie;
  • declarație notarială din care să rezulte că nu realizează venituri (pentru cei care se încadrează în această categorie de beneficiari)

Pentru pensionari, de exemplu, nu este necesară această declarație notarială.

Cererea trebuie depusă între 15 ianuarie și 15 martie, pentru persoanele care doresc să beneficieze de tichete de Paște, respectiv 15 septembrie – 15 noiembrie, pentru persoanele care vor să primească tichete de Crăciun.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.