Negrescu: „Acum că bugetul Uniunii Europene a fost aprobat, este esențial ca fondurile să ajungă cât mai repede la beneficiari“

Parlamentul European discută în această săptămână ultimele detalii privind viitorul buget european, planul de redresare economică și bugetul pe anul 2021. Mai multe documente importante urmează să fie aprobate, prin intermediul cărora legislativul european își va reitera poziția privind necesitatea implementării rapide a măsurilor economice și bugetare stabilite la nivel european.

În acest sens, europarlamentarul român Victor Negrescu a menționat, în cadrul unei intervenții publice în plenului Parlamentului European, că este necesar ca statele membre să se concentreze pe implementarea măsurilor necesare, în condițiile în care au fost depășite impasurile din cadrul negocierilor.

În context, eurodeputatul își exprimă îngrijorarea privind nemulțumirile transmise de instituțiile europene privind Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Europa are astăzi un buget european ambițios menit să salveze economia europeană și să pună bazele unei redresări viabile și sustenabile. Solicitările Parlamentului European au fost clare. Ne doream un buget care să creeze premisele unui viitor mai bun la nivel european. Dar mulți dintre liderii de dreapta ai statelor membre nu și-au dorit acest lucru! Consiliul a propus o variantă de buget lipsită de ambiții, și, chiar dacă am reușit la ultimele negocieri să obținem creșteri importante, varianta finală ar fi putut arăta mai bine“, a declarat, în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu.

Proiectul de buget pe anul 2021 prevede angajamente în valoare de 164 de miliarde de euro şi plăţi în valoare de 166 de miliarde de euro. Propunerea finală cuprinde și o serie de măriri obținute de Parlamentul European, în valoare de 185 milioane de euro.

Eurodeputatul atrage atenția că, odată votat viitorul buget european, este rolul Guvernului României să pregătească rapid mecanismele de implementare.

„Aceste fonduri au ca scop să genereze creștere și locuri de muncă. Parlamentul European, și aceasta a fost prioritatea mea în calitate de membru în Comisia pentru Bugete, a obținut creșteri importante pentru noul program european pentru sănătate, pentru cel destinat tineretului și educației, precum și pentru programele destinate cercetării, digitalizării, mediului, valorilor comune, ajutorului umanitar și infrastructurii. Pentru o Europă puternică trebuie să alocăm resursele de care avem nevoie la nivel european. Iar prioritatea Uniunii Europene trebuie să fie ca fondurile europene să ajungă cât mai repede la beneficiari. Acum că bugetul Uniunii Europene a fost aprobat, este rolul Guvernului României să pregătească implementarea mecanismelor de utilizare a fondurilor europene. Din păcate, executivul este din nou nepregătit, iar România riscă acceseze cu întârziere fondurile europene disponibile din viitorul exercițiu financiar european“, a subliniat europarlamentarul român.

În contextul apariției unor informații publice privind criticile adresate de Comisia Europeană formei propuse de Guvernul României privind Planul Național de Redresare și Reziliență, europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, printr-o postare publică, modificarea rapidă a planului și demisia Ministrului Fondurilor Europene.

„Am atras atenția public, în repetate rânduri, că Planul Național de Redresare și Reziliență nu corespunde cerințelor europene și că riscă să fie respins. Într-o scrisoare deschisă am prezentat în detaliu nenumăratele probleme în construcția planului național și am propus soluții concrete pentru modificarea documentului. Am realizat chiar un studiu detaliat și am propus un dialog național pentru construcția planului. Din păcate, reprezentanții PNL au ignorat aceste aspecte iar, conform informațiilor apărute recent pe surse, datele sunt îngrijorătoare.

Din informațiile primite reiese faptul că instituțiile europene sunt nemulțumite de planul propus. Este o nouă dovadă a incompetenței celor din guvern și cred că este timpul ca titularul funcției de Ministru al Fondurilor Europene să demisioneze. România nu poate rata accesarea celor 30 de miliarde de euro alocate pe baza formulei realizate de instituțiile europene. Politizarea, lipsa dialogului și a transparenței, aroganța pun în pericol aceste resurse extrem de importante pentru redresarea economică a României.

Revin la propunerea făcută anterior: realizarea unui plan național discutat cu societatea civilă, partidele politice, sindicatele și patronatele, aprobarea sa de către Parlament și implementarea de către un task-force specializat cu experiență care să fie cunoscut publicului și care să prezinte periodic rapoarte privind stadiul de implementare a planului“, a completat eurodeputatul.

Voturile finale asupra regulamentelor privind cadrul financiar multianual, precum și asupra bugetului anual pentru 2021 vor avea loc în plen, în cadrul sesiunii din această săptămână. Eurodeputații vor vota de asemenea o rezoluție, în urma dezbaterii privind cadrul financiar multianual, și regulamentul privind resursele proprii.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.