Monitorul Oficial, sub autoritatea Camerei Deputaților

Curtea Constituţională a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la Monitorul Oficial.

 Sesizarea se referea la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.

Curtea a analizat marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra proiectului pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial, care prevede ca acesta să revină sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Printre motivele sesizării se arată faptul că autoritatea asupa Monitorului Oficial este exercitată de către secretarul general al Camerei sau de către Biroul permanent, iar Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control.  Preşedintele a sesizat CCR asupra acestei legi în 26 aprilie.   “Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi  executive cu una  legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor – fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două – conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie”, spune preşedintele Klaus Iohannis în sesizare.   Preşedintele arată că trecerea Monitorului Oficial în subordinea Camerei Deputaţilor este declarativă şi nicio dispoziţie din lege nu prevede  o atribuţie a Camerei Deputaţilor cu privire la modul în care această autoritate este exercitată.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.