Ministrul Justiției, reacție imediată la sinuciderea de la Parchetul General. ”Asigurăm întreg sprijinul”
birchall
Ultima Ora Justiție

Ministrul Justiției, reacție imediată la sinuciderea de la Parchetul General. ”Asigurăm întreg sprijinul”

 Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe după moartea procurorului Ramona Bulcu, fost purtător de cuvânt al Parchetului General, catalogând evenimentul drept „o veste tragică”, conform mediafax.ro

„Moartea Ramonei Daniela Bulcu, fost purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este o veste tragică. Adresez cele mai sincere condoleanțe familiei sale, care se află acum într-un moment de grea încercare. Totodată, asigurăm familia de întreg sprijinul nostru! Dumnezeu să o ierte, iar familiei și rudelor îndurerate să le dăruiască alinare și întărire sufletească!”, a scris, pe Facebook, Ana Birchall.

Biroul de presă al Parchetului General a anunțat, vineri, că procurorul care a murit după ce s-a aruncat de la o înălțime de 20 de metri din clădirea instituției este Ramona Daniela Bulcu, fost purtător de cuvânt al structurii, precizând că sunt cercetate cauzele evenimentului. „În cursul zilei de astăzi, 26 aprilie 2019, a încetat din viață colega noastră procurorul Ramona Daniela Bulcu. Evenimentul este cercetat, urmând a se stabili toate împrejurările în care a survenit decesul. Colegii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt alături de familie în aceste momente tragice”, transmite Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ramona Daniela Bulcu a fost purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până în 2017 și, în prezent, lucra la Biroul Resurse Umane din instituție. Ea a muncit ca procuror la Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului General vreme de aproape 17 ani. Ramona Bulcu nu era procuror operativ și nu a instrumentat în Parchetul General niciun dosar de urmărire penală.

Surse judiciare au transmis, pentru MEDIAFAX, că aceasta avea mai multe probleme de sănătate, suferind de depresie și ar fi fost nemulțumită de când a fost înlocuită din funcția de purtător de cuvânt al Parchetului General.

Este al doilea caz de sinucidere în rândul procurorilor din ultima perioadă. Pe 15 martie, un fost şef al DNA Timişoara, procurorul Tamas Schiffbeck, s-a sinucis după ce s-a aruncat de la etajul al şaselea al clădirii care găzduieşte instituţia.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.