Meteo, 10 septembrie 2019. Încă o zi de toamnă cu temperaturi ridicate 1
Biserica Neagră
Ultima Ora Social

Meteo, 10 septembrie 2019. Încă o zi de toamnă cu temperaturi ridicate

Încă o zi de toamnă cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. Vântul va prezenta unele intensificări de scurtă durată.

Marți va fi cald în aproape toată România, excepție fac zonele montane unde valorile termice maxime vor fi în scădere și sunt așteptate averse slabe de ploaie. Vântul va sufla moderat în Dobrogea, slab până la moderat în Oltenia, Muntenia și Moldova și mai mult slab în regiunile intracarpatice.

Prognoza meteo anunță maxime termice de între 23 și 28 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana și 26-31 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în estul Dobrogei și în nordul Moldovei.

În București vremea va fi în continuare caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat pe parcursul zilei, cu viteze la rafală de până la 40…45 km/h, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 30 de grade, iar cea minimă va fi de 13-15 grade.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.