Mesajul Patriarhului Daniel: „Florile simbolizează bucuria că Hristos intră tainic în Ierusalim”  1
Ultima Ora Social

Mesajul Patriarhului Daniel: „Florile simbolizează bucuria că Hristos intră tainic în Ierusalim” 

Patriarhul Daniel a transmis duminică mesajul său credincioșilor, cu ocazia Sărbătorii Floriilor. Florile sau ramurile de finic cu care oamenii merg de Florii la biserică simbolizează bucuria că Hristos intră tainic în Ierusalim, dar şi în sufletele oamenilor. Ierarhul Bisericii Ortodoxe a oficiat duminică slujba la Catedrala Patriarhală. 

„Florile acestea, stâlpările, ramurile de finic pe care noi le purtăm în mână simbolizează comemorarea Intrării Domnului în Ierusalim, dar şi faptul că noi exprimăm bucuria că Hristos Domnul intră nu numai în Ierusalim, ci şi în sufletul nostru, care devine un Ierusalim duhovnicesc, aşa cum se spune în acatistul Intrării Domnului în Ierusalim. (…) Deci, astfel, Hristos Domnul intră tainic în Ierusalim, dar şi în sufletele noastre. În această sfântă şi mare zi a Intrării Domnului în Ierusalim, noi aducem florile credinţei şi ale vieţii duhovniceşti Mântuitorului Iisus Hristos şi îi mulţumim. În acelaşi timp prevestim Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos: Răstignirea, Îngroparea şi Slăvita Sa Înviere”, a spus Patriarhul Daniel la slujbă, potrivit Agerpres.

Simbolul purtat de credincioși în aceste zile reprezintă „florile credinţei”, a mai explicat Patriarhul Daniel. „Florile pe care le purtăm în mână în această zi, aşa cum a spus deja Sfântul Ioan Gură de Aur, reprezintă florile credinţei şi florile virtuţilor pe care le-am adunat în suflet prin rugăciune mai multă, prin metanii multe, prin lacrimi de pocăinţă, prin ascultarea mai intensă a slujbelor şi citirea mai cu frecvenţă a textelor sfinte ale Sfintei Scripturi şi ale scrierilor duhovniceşti, prin împărtăşirea mai deasă, prin milostenie mai multă. Acestea sunt florile Floriilor, simbolizate prin ramuri de finic, ramuri de salcie şi alte flori”, a explicat înaltul ierarh ortodox. Citeşte întreaga ştire:Mesajul Patriarhului Daniel de Florii. „Florile simbolizează bucuria că Hristos intră tainic în Ierusalim”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.