Curtea de Conturi a fost înfiinţată prin Legea din 24 ianuarie 1864, publicată în Monitorul Oficial nr.18 din 24 ianuarie 1864, sub denumirea de „Înalta Curte de Compturi”, pentru toată România. Legea a fost promulgată de Alecsandru Ioan I (Cuza), „Cu mila lui Dumnedeu şi voinţia naţională Domnu Principatelor-Unite-Române”.
Potrivit art.15 din lege „Curtea este însarcinata cu cercetarea si hotararea socoteliloru atingatore de veniturile Tesaurului, casieriiloru generale de judetie, regiiloru si ale administratiiloru contributiuniloru indirecte, precumu si închearea socoteliloru atingatore de chieltuielile facute de toti agentii comptabili. Veniturile si chieltuielile, fondurile si incasuirile speciale ce isvorascu din budgetele judetieloru confirmate de sefulu Statului precumu si cercetarea si licuidarea socoteliloru casseloru comunale, municipale si districtale, sunt asemene de conpetintia Curtei.”
Actul normativ, purtînd si semnatura Ministrului Secretar de Stat/ Presedinte al Consiliului de Ministri, Mihail Kogalnicenu, mai stipula ca intra sub incidenta Curtii de Conturi, „toti casierii generali ai judetieloru si ai plasiloru, casierii de regimentu seu de corpuri speciali precumu si oficerii comptabili…, economii de spitaluri si monastiri si toti casierii municipali”
„Curtea de Compturi” se compunea din „unu Presiedinte, optu membrii judecatori, unu procurore, unu substitute, optu referendari, unu grefieru si personalul Cancelariei”, care „voru trebui se aiba etatea celu putinu de 35 ani, iar procurorile, etatea de 30 ani.”
Acestia nu puteau fi rude între ei („nu potu fi rude seu cuscri între dînsii pîna la a patra spitia inclusivu”). Ca si astazi, misiunea institutiei privea exercitarea functiei de control asupra modului de formare, administrare si întrebuintare a resurselor financiare ale statului si unitatilor sale administrativ-teritoriale.
Art. 116 din Constituţia din 1866 (publicată în Monitorul Oficial nr.142 din 13 iulie 1866) prevede că „Pentru toată România este o singură Curte de Conturi”, iar art. 114 stipulează că „Regularea definitivă a socotelilor trebuie prezentată Adunării cel mai târziu în termen de doi ani de la încheierea fiecărui exerciţiu”.
La înființarea sa, în anul 1864, Curtea de Conturi a României și-a început activitatea în clădirea fostului Minister de Control, la intersecția străzii Fântâna cu strada Manea Brutaru, vis-a-vis de Catedrala Sf. Iosif, proprietatea lui Tănase Bărbierul, și ulterior a lui Petre Millo; după care a trebuit să-și schimbe iarăși sediul, pe strada Colței, întruna din proprietățile lui Ritoridi.
”Curtea de Conturi a României împlinește astăzi 157 de ani de la înființarea ei, printr-o lege promulgată de Alexandru Ioan Cuza în 1864, într-o zi cu uriașă însemnătate istorică pentru români: 24 ianuarie.
Înalta Curte de Compturi a traversat, alături de societatea românească, vremuri de restriște, dar și de înnoire. A fost reper în buna orânduire a finanțelor publice și a devenit principalul partener al cetățeanului în monitorizarea cheltuirii banului public.
Rolul Curții de Conturi nu poate crește în relevanță în afara relației cu cetățeanul.
De aceea trebuie să ne conducem activitatea după principiile gândite de părinții fondatori ai instituției supreme de audit: independență, eficiență, transparență și dialog.
Munca fiecărui angajat al acestei instituții reprezintă o contribuție valoroasă la îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat.
Le mulțumesc tuturor celor care performează în echipa Curții de Conturi a României și îi asigur de toată prețuirea mea!
La mulți ani!” – Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României.
