MBDA și BDL au semnat un acord pentru asamblarea de rachete în India 1
MBDA și BDL au semnat un acord pentru asamblarea de rachete în India
Ultima Ora Externe

MBDA și BDL au semnat un acord pentru asamblarea de rachete în India

MBDA, principalul producător de rachete din Europa, a semnat un acord cu Bharat Dynamics Limited (BDL) din India pentru asamblarea, integrarea și testarea finală (FAIT) a rachetelor Mistral și ASRAAM în India, se transmite într-un comunicat remis newsteam.ro

Memorandumul de Înțelegere (MoU) a fost semnat pe 12 septembrie 2019, în cadrul Defence and Security Equipment International (DSEI) la Londra, de către George Kyriakides, directorul pentru cooperare industrială internațională al MBDA, și Commodore Siddharth Mishra, președinte și director general al BDL.

BDL este o companie indiană importantă care integrează sisteme de arme și care a furnizat peste 130.000 de sisteme de armament atât clienților autohtoni, cât și celor străini. MBDA a avut o colaborare de succes cu BDL în ultimii 50 de ani, care s-a concretizat în peste 50.000 de rachete proiectate de MBDA și fabricate în India.

„Acest Memorandum de Înțelegere reprezintă un nou demers care confirmă angajamentul față de inițiativa ”Make in India” și față de parteneriatul nostru cu BDL, în condițiile în care construim fundamentul pentru noi oportunități de interes reciproc”, a declarat George Kyriakides.

„De câteva decenii, ne bucurăm de o relație fructuoasă între Bharat Dynamics Limited și MBDA și suntem foarte mulțumiți de semnarea acestui nou acord care va permite aprofundarea relației noastre strategice și în viitor”, a declarat Siddharth Mishra.

ASRAAM este racheta de luptă de ultimă generație a Indiei. Cu motorul său performant și designul aerodinamic, ASRAAM are o viteză de neegalat, o manevrabilitate aerodinamică și o rază de acțiune superioare. Jaguar-ul Forțelor Aeriene Indiene este prima platformă indiană dotată cu această rachetă modernă destinată luptei aeriene.

Mistral, cu o rată de succes de neegalat de peste 96% din totalul lansărilor, a fost aleasă de mai multe forțe armate din întreaga lume și a fost oferită Indiei pentru sistemul de apărare VSHORAD. Colaborarea cu Hindustan Aeronautics Limited (HAL) s-a concretizat în integrarea cu succes a sistemului Mistral ATAM pe elicopterul Dhruv și pe elicopterul Light Combat (LCH).

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.