Măsuri pentru stoparea transportului ilegal de persoane 1
Ultima Ora Social

Măsuri pentru stoparea transportului ilegal de persoane

Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a solicitat ministrului interimar al Afacerilor Interne să explice ce acţiuni privind combaterea transportului ilegal de persoane se vor pune în aplicare după tragedia de la Caracal.

Deși fenomenul transportului ilegal de persoane era unul cunoscut de către toată lumea, a fost nevoie de o tragedie ca să intre și în atenția autorităților.

Cei care oferă servicii ilegale de transport își continuă nestingheriți activitatea, numeroși cetățeni fiind nevoiți să apeleze la aceste servicii fie pentru costul redus și orarul potrivit, fie poate chiar din lipsa unor alte variante de transport, expunându-se astfel unor potențiale riscuri”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat ministrului interimar planul de măsuri pentru stoparea transportului ilegal de persoane. De asemenea, pe lângă sancţionarea celor care practică transportul ilegal de persoane se are în vedere şi o campanie de informare a cetăţenilor privind riscurile la care se expun apelând la necunoscuţi pentru servicii de transport, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.