Mărțișorul, un obicei vechi de cel puțin 8.000 de ani

Mărțișorul – micul șnur reprezentat de împletirea unui fir alb cu unul roșu, care adesea este împodobit cu diverse obiecte, este dăruit femeilor în data de 1 martie a fiecărui an, acesta simbolizând venirea primăverii, dar și că cel care îl va purta va avea parte de noroc și bunăstare.

Dovezi ale obiceiurilor legate de confecționarea mărțișoarelor au fost descoperite în situl arheologic de la Schela Cladovei din judeţul Mehedinţi, unde au fost găsite coliere vechi de circa 8000 de ani, de care erau agăţate mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu.

Se spune că în acele timpuri, dacii purtau la gât mărţişoarele reprezentate din pietricele albe şi roşii, roşul simbolizând sângele, soarele şi viaţa, adică femeia, iar albul claritatea apelor, întruchipând înţelepciunea bărbatului. Șnurul, fiind o îmbinare a acestor culori, simboliza armonia celor doi.

Tradiția este specifică exclusiv teritoriilor locuite cândva de neamurile tracice, în special la români și aromâni.

Există mai multe legend românești legate de Mărțișor.

Una dintre ele spune că Soarele s-a întruchipat în om pentu a coborî pe Pământ și a fost răpit și ținut prizonier de un personaj malefic. După 3 anotimpuri de sechestru, timp în care lumea a fost privată de lumina solară, un tânăr curajos a îndrăznit să lupte cu răufăcătorul pentru a elibera Soarele. Era o iarnă grea, iar lupta a fost dificilă, însă într-un târziu, tânărul a învins zmeul în luptă, iar Soarele a revenit pe cer, aducând în acest fel primăvara. În semn de recunoștință față de flăcăul ce l-a salvat, Soarele a topit zăpada, iar în locurile în care aceasta fusese pătată cu sângele curs din rănile tânărului au răsărit ghiocei, denumiți și vestitorii primăverii. În acest fel, se spune că tradiția șnurului alb cu roșu este inspirată de culoarea roșie a sângelui curs pe albul imaculat al zăpezii.

O altă legendă relatează modul în care Primăvara a învins Iarna. Se spune că Primăvara, personaj mitic, în timpul unei plimbări în natură, a zărit un ghiocel firav care tocmai își ițise capul din zăpadă. Din dorința de a-l ocroti și a-l ajuta să crească, Primăvara a topit zăpada din jurul lui, însă Iarna, fiind ofensată de acțiunile suratei ei, a trimis un ger năprasnic, înghețând astfel sărmanul ghiocel. Primăvara a încălzit planta cu mâinile goale, ocrotind-o în acest fel de frig. În această încercare, se pare că Primăvara s-a rănit la mâini, sângele scurgându-i-se pe ghiocel și trezindu-l la viață. Legenda vorbește așadar despre readucerea naturii la viață în acest anotimp, punând în prim-plan vestitorii primăverii, dar și culoarea roșie îmbinată cu albul zăpezii.